DOLIU în lumea filmului. Producătorul Artur Brauner a decedat la vârsta de 100 de ani
Foto: publika.md
Artur Brauner, producător german cu peste 300 de filme la activ, dintre care numeroase mari succese consacrate memoriei Holocaustului, precum ''Europa, Europa'', a decedat duminică în Berlin, la vârsta de 100 de ani, scrie agerpres.ro.
''Germania a pierdut unul dintre cei mai importanţi producători de film din perioada postbelică'', a indicat într-un comunicat secretarul de stat pentru Cultură, Monika Grütters.
''Evreu polonez persecutat, emigrat după război în ţara asasinilor familiei sale unde a produs filme şi a participat la reconstrucţia democratică a Germaniei, el este un mare dar pentru ţara noastră", a susţinut oficialul.
Născut la 1 august 1918 la Lodz, fiu al unui comerciant cu lemn, el a supravieţuit exterminării evreilor din Polonia refugiindu-se în Uniunea Sovietică.
Artur Brauner a emigrat la Berlin după război şi a fondat compania de producţie cinematografică CCC, în zona americană a oraşului. O altă parte a familiei sale a emigrat în Israel.
Mare admirator al lui Fritz Lang, el a produs în peste 70 de ani mai mult de 300 de filme, printre care mai multe succese, precum seria de westernuri nemţeşti cu eroul nativ american Winnetou.
Aceste producţii foarte profitabile i-au permis să finanţeze filme despre istoria Holocaustului, obsesia vieţii acestui supravieţuitor şi o temă care a nu a ajuns decât târziu pe ecranele din Germania.
Printre filmele care au marcat publicul şi critica se numără: "Europa, Europa" despre un orfan evreu care ajunge în inima elitei naziste (1990) sau ''Die Weiße Rose'' (1982), despre reţeaua de luptători germani din rezistenţă.
În 1972, producţia "The Garden of the Finzi-Continis" pe care a coprodus-o şi a cărei acţiune este plasată în Italia lui Benito Mussolini, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.

- "Summer Berry Fair": Oamenii s-au delectat cu mure, zmeură, coacăze şi agriş direct de la producător
- Producătorul filmului "The Wolf of Wall Street", pus sub acuzare pentru spălare de bani
- Zi cu negru în calendar: Se împlinesc 70 de ani de la cel de-al doilea val de deportări din Basarabia
- ZI DE DOLIU. Vor răsuna clopotele în bisericile din ţară, iar drapelele vor fi coborâte în bernă