Boeing a pierdut milioane de dolari. O companie arabă a renunțat la comandă după cele două tragedii aviatice
Boeing a pierdut o comandă de 6 milioane de dolari după cele două tragedii aeriene care au dus la suspendarea zborurilor pentru avioanele de linie 737 Max. Compania care a renunțat la achiziții s-a orientat către principalul concurent, Airbus.
Constructorii Boeing lucrează la remedierea unor defecțiuni ale softului, considerat responsabil pentru accidentele aviatice, dar avioanele de acest timp sunt încă reținute la sol până ce toate verificările interne și ale autorităților din domeniu se vor încheia.
Flyadeal, o companie aeriană lowcost din Arabia Saudită, a anulat o comandă pentru 30 de aeronave Boeing 737 Max. Valoarea acesteia este de 5,9 milioane de dolari.
Flyadeal, care este deţinut de Saudi Arabian Airlines, s-a orientat către avioanele Airbus A320.
O aeronavă Boeing, aparținând companiei indoneziene Lion Air, s-a prăbuşit în mare, în octombrie 2018. În martie 2019, un avion 737 Max al companiei Ethiopian Airlines a fost al doilea accident fatal care a implicat un 737 Max, în decursul a cinci luni de zile. În urma celor două accidente şi-au pierdut viaţa 346 de pasageri și membri ai echipajului. Hiba a fost găsită în sistemul de control al aeronavei, iar Boeing a lucrat cu autorităţile de reglementare pentru a lansa un upgrade al softului. Nu a fost stabilită o dată anume la care aeronavelor 737 Max le va fi permis să reia zborurile.
Săptămâna trecută, Boeing a anunţat că va oferi 100 de milioane de dolari pentru a ajuta familiile afectate în urma accidentelor. Avocaţii familiilor victimelor au respins acest ajutor, dorind să continue procesele aflate în desfăşurare, scrie libertatea.ro