Trebuie să ştii asta! Ce se întâmplă atunci când înlocuiești carnea roșie cu peștele
O alimentație sănătoasă presupune consumul de pește, însă ce se întâmplă atunci când înlocuiești definitiv carnea roșie cu peștele? Beneficiile pentru sănătate sunt uriașe, iar specialiștii au dovedit acest lucru după ani de studii.
Nu mai este un secret pentru nimeni că peștele este pe lista alimentelor sănătoase și că trebuie inclus în regimul alimentar, însă acum, după ce au studiat beneficiile acestuia pentru organism, cercetătorii oferă un motiv în plus pentru a consuma pește cât mai des, dar și pentru a renunța definitiv la carnea roșie și la produsele care o conțin.
Ce se întâmplă atunci când înlocuiești carnea roșie cu peștele?
Consumul excesiv de carne roșie, mai exact carne de vită, de porc sau de miel, a fost asociat cu apariția unor boli grave, printre care și diabetul, bolile de inimă sau diferite tipuri de cancer. Pornind de la această idee, cercetătorii americani au realizat un studiu major și care s-a întins pe o perioadă de 16 de ani, dorind să demonstreze ce se întâmplă în organism atunci când carnea roșie este eliminată din meniul zilnic și este înlocuită cu diferite tipuri de pește. Oamenii de știință de la Harvard au analizat 81.000 de adulți timp de 16 ani și au descoperit că un consum regulat de pește poate avea beneficii uriașe pentru sănătate.
Rezultatele studiului au arătat că în cazul persoanelor care înlocuiesc carnea roșie cu peștele, riscul de deces prematur poate fi redus cu 17%. Mai mult decât atât, consumul de carne de pui sau legume în locul cărnii de porc, vită sau miel poate scădea rata mortalității cu zece procente, potrivit zumi.md
Specialiștii subliniază că dieta mediteraneană poate fi secretul unui stil de viață sănătos, îmbunătățind starea de sănătate și contribuind la protejarea mediului.