Ardeiul iute conține un component important în lupta cu kilogramele în plus
Îți place să mănânci condimentat? Mai ales picant? În special ardei iute? Potrivit unei cercetări desfășurate de oamenii de știință de la Universitatea din Vermont (SUA), consumul de ardei iute poate contribui la scăderea mortalității. Pentru că ardeiul iute conține un component important în lupta cu kilogramele în plus.
Cercetarea a demonstrat faptul că se poate înregistra o reducere cu circa 13% a riscurilor de mortalitate, în special în cazul atacurilor de cord și al comoțiilor cerebrale. Studiul a folosit informații de la National Health and Nutritional Examination Survey (NHANES), de la peste 16.000 de americani, adunate pe o perioada de circa 23 de ani. În urma centralizării datelor s-a descoperit că profilul persoanei care consumă în mod regulat ardei iute este bărbat, tânăr, caucazian sau americano-mexican, căsătorit, fumător, consumator de alcool, care mănâncă mai multă carne și mai multe legume, cu un nivel al colesterolului HDL mai scăzut, venituri mai mici și o educație mai precară. “Chiar dacă mecanismul prin care ardeiul iute poate întârzia mortalitatea este departe de a fi pe deplin explicat, canalele TRP (canale cu potențial tranzitoriu de receptor), care sunt receptori primari pentru agenți precum capsaicina (componenta principală din ardeiul iute) ar putea fi într-o anumită măsură responsabile pentru relația în cauză”, au declarat dr. Mustafa Chopan și dr. Benjamin Littenberg, profesori de medicină la Universitatea din Vermont, autorii studiului.
Beneficiile pentru sănătate ale ardeiului iute sunt datorate componentei principale – capsaicina, recunoscută pentru prevenirea obezității, reglarea fluxului sanguin coronarian și proprietăților antimicrobiene. Concluziile unui studiu anterior, efectuat în China în urmă cu patru ani, indicau tot o scădere a mortalității la persoanele care au consumat ardei iute sau plante similare, scrie zumi.md