Un grup de unioniști a depus o petiție prin care cer scoaterea interdicției aplicată activistului George Simion
Embed:
Un grup de unioniști a depus o petiție în atenţia lui Andrei Năstase, ministrul Afacerilor Interne. Aceştia au cerut să fie ridicată interdicția aplicată activistului George Simion, care nu poate intra pe teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 5 ani.
Petiţia a fost depusă de câţiva membri ai Partidului Naţional Liberal şi ai Partidul "Democrația Acasă", precum şi a două asociaţii obşteşti.
"Noi punem la îndoială că ei vor reacţiona, ţinând cont de comportamentul inadecvat al lui Năstase şi anti-românismul lui din sânge. Nu credem că va reacţiona într-un fel sau altul, dar ne-am bucura dacă se vor trezi şi măcar pentru a specula politic, pentru că ăştia ştiu să speculeze politic, i-ar permite lui George să vină acasă", a declarat Vasile Costiuc, preşedintele partidului "Democraţia Acasă".
Organizatorii spun că dacă ministerul de interne nu va reacţiona la solicitare, o petiţie similară va ajunge şi pe biroul premierului, Maia Sandu.
"Vom merge şi la doamna prim-ministru unde la fel vom depune o petiţie, ca să-i aducem la cunoştinţă că există una depusă la ministerul de Interne", a zis Vlad Bileţchi, liderul ”UNIREA-ODIP”.
În scurt timp după depunerea petiției, pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne a fost publicat un comunicat, în care se arată că decizia privind declararea lui George Simion drept persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova poate fi anulată doar de către Judecătoria Chișinău cu sediul la Râșcani, unde activistul a înaintat deja o cererea de chemare în judecată.
Unionistul George Simion a fost reţinut în data de 1 octombrie 2018 de angajaţii Biroului pentru Migraţie şi Azil, în timp ce se pregătea sa plece în România. Atunci liderul unionist a fost anunţat că a primit interdicţie de intrare pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 5 ani. Săptămâna trecută, acesta a încercat din nou să treacă frontiera de la Prut, dar fără succes.
"Din păcate, dragi prieteni, vedem ce semnale primim, dar în continuare, interdicţia îmi este valabilă pe teritoriul Republicii Moldova", a menționat George Simion, unionist.