Președintele american Donald Trump asigură că nu vrea să determine o schimbare de regim în Iran
foto: nbs
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări marţi că nu vrea să determine o schimbare de regim în Iran, a cărui "influenţă destabilizatoare" în Orientul Mijlociu este denunţată în permanenţă de SUA, informează AFP.
"Nu încercăm să determinăm o schimbare de regim. Nu încercăm deloc să determinăm acest lucru", a declarat Trump de la Casa Albă.
Cu toate acestea, Donald Trump a atenţionat că Iranul "nu poate avea arma nucleară".
Ghidul Suprem al Iranului, Ali Khamenei, a avertizat marţi că ţara sa "va continua în mod cert" să-şi reducă angajamentele asumate prin acordul internaţional asupra programului său nuclear, acord încheiat în 2015 şi din care SUA s-au retras în mai 2018.
După aceasta, Washingtonul a restabilit o serie de sancţiuni economice în cadrul unei campanii de "presiune maximală" împotriva Teheranului, acuzat de destabilizarea regiunii.
Tensiunile dintre cele două ţări, care nu mai întreţin relaţii diplomatice din 1980, s-au acutizat foarte mult în ultimul timp din cauza unei serii de incidente în Golf, apoi a distrugerii, în iunie, a unei drone americane de o rachetă iraniană.
Donald Trump, care acuză Iranul că încearcă să se doteze cu arme nucleare şi că susţine terorismul mondial, a afirmat că a anulat în extremis, a doua zi după acest incident, lovituri de represalii împotriva unor ţinte iraniene