HOROSCOP: Cea mai încercată zodie din vara 2019. I se rupe inima în bucăţi
Deşi vara 2019 este considerată, din punct de vedere astrologic, o perioadă favorabilă, acest lucru nu este valabil pentru toţi nativii. Există o zodie cărora vara îi va aduce ghinioane şi suferinţă. Este important ca nativii loviţi de suferinţă să devină responsabili și să-și învețe lecția oferită de karma.
Cei născuți în zodia Peşti vor avea parte de schimbări care le vor aduce suferinţă şi pe care vor trebui să înveţe să le gestioneze. Marte va tranzita casa introspecției, a secretelor și a subconștientului, așa că nativii născuţi sub acest semn vor fi puşi în faţa unor procese de conştiinţă. Se vor gândi intens ce i-a determinat să ia anumite decizii şi de ce s-a ajuns în această situaţie.
Vor fi obligaţi să se maturizeze şi să repare greşelile trecutului. Firi sensibile şi emotive, vor dramatiza situaţia în care se află şi vor încerca să dea vina pe alţii pentru problemele lor. Pe plan amoros, Peștii vor avea un şoc care le va frânge inima, dar care va fi doar o consecinţă firească a faptelor lor, scrie realitatea.net