Nicole Kidman vrea să mai adopte un copil
Nicole Kidman intenţionează să adopte un copil împreună cu soțul eu Keith Urban, deoarece își doresc să fie din nou părinți. Actrița australiană a vorbit sincer despre dorința sa de a-și mări familia. Iar visele ei ar putea deveni în curând realitate, potrivit revistei Woman’s Day, care susține că ea și partenerul ei de viață au decis să adopte primul copil împreună.
„Nici unul dintre ei nu mai este tânăr și Nicole a acceptat că nu va mai avea un copil pe cale naturală la vârsta sa, deci adopția pare a fi calea cea bună”, a spus o sursă din apropierea vedetei pentru publicația citată.
Cuplul are deja două fetițe – Sunday, de 11 ani, și Faith, de 8 ani – și e pregătit oricând să mai primească o alta. Cu toate acestea, Keith s-a întrebat mereu cum ar fi viața sa dacă ar avea și un fiu.
Într-un interviu acordat celor de la Daily Mail, în 2017, Nicole Kidman susține că micuții sunt centrul universului său: „După toate lucrurile care s-au întâmplat în viața mea, să fiu mamă a fost singurul lucru care a schimbat totul în bine“. Actrița i-a adoptat pe copiii cei mari, Isabella (26 de ani) și Connor (24 de ani), pe vremea când era căsătorită cu Tom Cruise. În ciuda sarcinilor pierdute, ea a reușit să o conceapă natural pe Sunday Rose. Faith, al doilea lor copil, a venit pe lume cu ajutorul unei mame-surogat, dar ea nu vrea să se oprească aici, scrie tabu.ro.
Kidman și-a dorit mereu mulți copii. „Keith și cu mine ne-am dori să avem mai mulți copii. Bunica mea a născut-o pe mama la 49 de ani. Aș fi mai mult decât fericită și l-aș aștepta cu brațele deschise“, a povestit ea, în urmă cu doi ani.