Daniel Radcliffe, actorul care l-a jucat pe Harry Potter, împlineşte 30 de ani
Celebrul actor britanic Daniel Radcliffe împlineşte astăzi 30 de ani. Starul obişnuieşte să-şi celebreze ziua de naştere muncind. Radcliffe şi-a câştigat faima după ce a interpretat rolul principal în cunoscuta franciză "Harry Potter". Debutul lui în acest film a fost în 2000, pe când avea 11 ani, fiind ales din 16 mii de candidaţi.
”-Ești un vrăjitor, Harry!
-Sunt un ce? -Un vrăjitor! Și sunt sigur că vei deveni unul foarte bun după ce te vei antrena un pic.
-Nu, cred că ai greșit! Nu pot fi un vrăjitor.”
Radcliffe a jucat rolul simpaticului magician în opt filme, care i-au adus faima la nivel mondial și i-au adus în jur de 75 de milioane de dolari în conturi. Cel mai bine a fost plătit pentru ultimele două filme, câte 20 de milioane de dolari pentru fiecare.
În unul din interviuri, Radcliffe a spus că dacă ar privi filmele de la început s-ar tortura, menţionând, în acelaşi timp, că nu poate răspunde pentru prestaţiile de la început, când nu avea deloc experienţă. Deşi filmul Harry Potter se încheiase, cariera lui abia începuse. Au urmat roluri în producţiile "Femeia în negru", "Notele tânărului doctor", "Coarne", "Puterea absolută" sau "Soldatul elveţian".
În trecut, a fost dependent de alcool. Pe când avea 18 ani, nu exista petrecere la care să nu consume excesiv băuturi tari. Fără ele, evenimentul era considerat eşuat. A suferit şi de cefalee acută, boală pe care a reuşit să o depăşească. În interviuri mai vechi, Daniel Radcliffe a recunoscut că este ateu şi mândru pentru faptul că este evreu. Acum patru ani, el a primit o stea pe Hall of Fame.