Au obosit de atâta muncă. Deputaţii pleacă în vacanţă (DOC)
Nici nu s-au apucat bine de muncă, că deja pleacă în vacanţă. Începând cu data de 1 august, parlamentraii vor merge în concediu. O dispoziţie în acest sens a fost semnată de preşedintele Legislativului, Zinaida Greceanîi.
Înainte de a pleca în vacanţă, deputaţii ar putea vota majorarea mai multor taxe, impozite şi a cotei TVA pentru HoReCa, proiecte prezentate de ministrul Finanţelor.
Totodată, Legislativul ar putea vota modificările la Codul Electoral care prevăd anularea votului mixt.
Pe ordinea de zi a ultimei şedinţe a Parlamentului din această sesiune s-ar putea regăsi şi Legea cu privire la Procuratură, care deja a fost votată în prima lectură. Documentul a stârnit mai multe nemulţumiri în societate, iar GRECO a criticat dur această iniţiativă.
Aleşii poporului vor reveni la muncă în toamnă.
- Depolitizarea instituţiilor statului se amână. Fostul avocat a lui Năstase, Pavel Dumitru, propus de Parlament pentru funcţia de membru al CEC
- Andrian Candu: PDM a pledat tot timpul pentru ridicarea imunităţii parlamentare a deputaţilor
- Andrian Candu: Deputaţii Partidului Democrat din Moldova nu au nevoie de imunitate parlamentară