Suspectul în cazul omorului din satul Negureni, comis joi, nu-şi recunoaşte vina
Suspectul în cazul omorului din satul Negureni, raionul Teleneşti, comis joi, nu-şi recunoaşte vina. Tânărul în vârstă de 28 de ani este bănuit că a împuşcat un consătean.
Procurorii spun că vor cere 30 de zile de arest preventiv pentru acesta, mai ales că arma folosită la comiterea crimei încă nu a fost găsită.
"În continuare vor fi efectuate acţiuni de urmărire penală în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor cazului, inclusiv motivul comiterii infracţiunii cât şi alte probe care confirmă sau infirmă implicarea persoanei respective în comiterea infracţiunii", a spus MIHAI CHIPĂRUŞ, procuror Teleneşti.
Primarul satului are doar cuvinte de laudă pentru tânărul împuşcat. Acesta nu ştie dacă victima avea vreun conflict cu bănuitul.
"Un băiat tânăr, sportiv, juca fotbal pentru echipa din Negureni. Nişte oameni gospodari, aveau pământ aparte, lucrau cotele. Nu s-a auzit nimic de ei. Foarte mare tragedie pentru ei şi pentru satul Negureni. Era vorba să se căsătorească, dar se vede că aşa i-a fost dat de la Dumnezeu, să-l împuşte un nebun", a spus GRIGORE MUNTEANU, primarul s. Negureni, Teleneşti.
Bănuitul a fost reţinut vineri pentru 72 de ore şi se află în izolatorul Inspectoratului de Poliţie din Teleneşti.
Măsura preventivă expiră duminică la ora 6 şi 50 de minute. Dacă până atunci procuratura nu va aduna suficiente probe privind implicarea suspectului în omor, atunci el va fi cercetat în stare de libertate.