Ultimele ore din viaţa Alexandrei, fata ucisă la Caracal, România. Detalii despre familia suspectului
Alexandra a fost văzută ultima oară miercuri dimineață, când s-a urcat într-o mașină de ocazie, așa cum făcea de fiecare dată când mergea acasă, în Dobrosloveni, de la meditațiile pe care le făcea în Caracal. Un drum de nici zece minute cu mașina, în mod normal. Numai că tânăra nu a mai ajuns acasă. Familia a căutat-o până joi dimineața, când părinții disperați au cerut ajutor, scrie digi24.ro.
Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al IGPR: „Colegii mei au efectuat trei percheziții în urma cărora nu au fost identificate probe și nici minora, iar în urma lor colegii de la Operațiuni Speciale au intervenit, au efectuat activități specifice în urma cărora au ajuns să facă de dimineață o percheziție la domiciliul unui bărbat în urma cărora au descoperit mai multe rămășițe ce par a fi de natură umană”.
Polițiștii au așteptat până dimineața
Maria Moiș, jurnalist Digi24: Aceasta este casa unde a fost adusă fata care a plătit o cursă pentru a ajunge în domiciliu. Se află la ieșire din orașul Caracal. Pare mai degrabă o locuință părăsită de foarte mult timp.
În locuința suspectului, dar și în hala dezafectată de lângă, anchetatorii au descoperit haine, dar și bijuteriile pe care le purta fata de 15 ani, recunoscute deja de părinți.
Ce spun vecinii
Vecinii îngroziți susțin că nu e prima oară când fete credule, care se urcă în mașina mecanicului de 66 de ani, au probleme. Ba chiar spun că familia l-ar fi părăsit în urmă cu mai mulți ani, scrie digi24.ro.
- Făcea curse, Caracal, Craiova, Slatina, în fiecare zi. Din așa ceva trăia.
- Vi se părea ceva suspect?
- Lua oameni la ocazie, din asta trăia. Fata asta care mergea la meditații normal ca avea de-a face cu oamenii ăștia zilnic, care iau oameni la ocazie.
- Avea copii?
- Da, are fată, băieți. Nevasta-sa a luat fata și au plecat. Și băieții amândoi sunt plecați, nu vor să știe de el.
- Știu doar că fata mea acum doi ani aștepta la farmacie și a luat-o și a dus-o pe rută ocolitoare și a lasat-o in apropiere de casă. Dar putea să fie victimă. Acum are 21 de ani, spune o altă vecină.
Anchetatorii cred că același bărbat, care până acum a respins toate suspiciunile, ar fi în spatele dispariției unei alte tinere, de 19 ani, în urmă cu trei luni.
Polițiștii iau în calcul și ca bărbatul să fie în spatele dispariției unei a treia fete, ipoteză verificată în acest dosar.