Pledează nevinovat. Lilian Popescu a vorbit despre dosarele penale de corupție în care a fost vizat
După patru ani, fostul preşedinte al raionului Ialoveni, Lilian Popescu, a ieșit într-o conferință de presă ca să vorbească despre dosarele penale de corupție în care a fost vizat. El pledează nevinovat şi respinge informațiile potrivit cărora ar fi luat mită de mii de euro și preluat apartamente sociale prin interpuși.
Totodată, în contextul alegerilor locale, care vor avea loc în octombrie, Popescu nu exclude că va candida pentru un nou mandat.
La sfârşitul lunii octombrie 2015, ofiţerii CNA au făcut percheziţii la domiciliul lui Lilian Popescu. Asta după ce administratorul unei companii de construcţii l-a denunţat pe fostul preşedinte al raionului Ialoveni că ar fi extorcat de la omul de afaceri 180 de mii de euro pentru ca firma acestuia să câştige o licitaţie. Potrivit denunţătorului, iniţial, Lilian Popescu ar fi primit mită în valoare de 25 de mii de euro, iar restul sumei urma să o obţină ulterior.
Întrebat de jurnalişti dacă a luat aceşti bani, fostul funcţionar a negat.
"Nu este adevărat. Este ordonanța procurorului în cadrul urmăririi penale unde se spune clar ce sunt cu banii aceea, unde s-au dus, cine a solicitat şi aşa mai departe. Ei au avut alte scopuri şi alte interese, eu nu am avut nimic la segmentul respectiv", a menţionat Popescu.
Anchetatorii au mai stabilit că fostul preşedinte de raion a făcut presiuni ca administratorul companiei să deschidă un cont în străinătate unde să transfere 10 milioane de lei, care să ajungă în posesia lui Lilian Popescu.
Ulterior, însă, denunțătorul şi-a retras mărturiile, iar pentru declaraţii false a primit un an şi patru luni de închisoare. În 2017, Lilian Popescu a fost scos de sub urmărire penală.
Întrebat dacă are de gând să revină în administraţia publică locală, fostul preşedinte al raionului Ialoveni nu a confirmat, dar nici nu a infirmat că va face acest lucru.
"Această conferinţă nu am făcut-o ca să mă promovez în alegerile locale. Mai este timp până la alegerile locale şi o să decidem. Din punct de vedere personal nu aş vrea să mă avânt în asemenea, dar vedem ce spune lumea, ce spun oamenii...", a declarat Lilian Popescu.
Popescu a ocupat funcţia de preşedinte al raionului Ialoveni în perioada 2013-2015.
- MITĂ DE PROPORŢII. Directorul unei pieţe din Capitală, reţinut de ofiţerii CNA
- (VIDEO) Igor Dodon nu l-a lăsat pe Robu să răspundă la întrebările presei: Procurorul general trebuie să vorbească mai puţin şi să deschidă dosare penale
- Un procuror din Orhei, condamnat la ŞAPTE ANI de închisoare pentru acte de corupţie