Apple îşi va lansa cardul în august. Ce presupune acesta
Şeful Apple, Tim Cook, a confirmat că noul produs fintech al companiei ― Apple Card ― va fi lansat luna viitoare.
Apple Card va fi atât un card virtual ― pe iPhone, cât şi unul fizic (din titan, gravat cu laser), serviciul fiind furnizat împreună cu Goldman Sachs şi Mastercard.
„Mii de angajaţi Apple folosesc Apple Card în fiecare zi în versiunea test beta şi intenţionăm să începem lansarea cardului Apple în august”, a spus CEO-ul companiei, citat de The Verge.
Anunţul lui Tim Cook confirmă informaţiile publicate de Bloomberg săptămâna trecută, potrivit cărora Apple viza lansarea produsului său fintech la începutul lunii august.
Diferenţa faţă de cardurile obişnuite este că Apple Card nu va utiliza un numărul tradiţional de 16 cifre, codul CVV sau data de expirare ca informaţii de identificare. În schimb, va genera aceste numere aleatoriu în timpul fiecărei tranzacţii pentru a creşte nivelul de siguranţă. De asemenea, aceste informaţii de identificare vor fi generate pe dispozitiv, iar Apple promite că Goldman Sachs (creditorul) nu va putea vedea unde îşi fac utilizatorii cumpărăturile, ce cumpără sau câţi bani au cheltuit.
CEO-ul companiei nu a spus data exactă a lansării Apple Card. Apple spune că nu va impune o taxă anuală pentru acest card, aplicaţia Wallet oferind modalităţi de monitorizarea cheltuielilor şi verificarea dobânzilor datorate şi a plăţilor lunare, scrie cnet.com.
Deşi este parteneriat cu Goldman Sachs, Apple spune că banca „nu va furniza şi nu va vinde datele clienţilor către terţi pentru marketing sau publicitate” şi nu va păstra date cu privire la produsele cumpărate ori a magazinelor sau cheltuielilor deţinătorilor cardului, scrie adevarul.ro