Leo Varadkar: Irlanda nu se va lăsa intimidată în discuţiile despre Brexit
foto: reuters
Irlanda nu se va lăsa intimidată în discuţiile cu privire la retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, a declarat premierul irlandez Leo Varadkar, într-un interviu publicat miercuri de Irish Daily Mirror, scrie agerpres.ro.
Un dezacord între Londra şi Dublin privitor la viitorul frontierei irlandeze a devenit cel mai controversat subiect în negocierile cu Uniunea Europeană asupra acordului de retragere a Regatului Unit.
Noul premier britanic Boris Johnson a promis marţi că Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană la 31 octombrie ''cu orice preţ'', dar a subliniat că aşa-numita ''plasă de siguranţă'' irlandeză trebuie să fie eliminată din orice acord de retragere.
''Irlanda nu va fi intimidată în legătură cu această chestiune şi, ca guvern şi ţară, credem că vom rămâne consecvenţi faţă de poziţia noastră'', a accentuat Varadkar.
El a precizat că Irlanda are ''sprijin total'' de la celelalte ţări membre ale UE referitor la ''plasa de siguranţă'', clauza din acord care este menită să joace rolul unei poliţe de asigurare pentru prevenirea reintroducerii controalelor la frontiera dintre Republica Irlanda - ţară membră a UE - şi provincia britanică Irlanda de Nord.
Leo Varadkar a avut marţi o primă convorbire telefonică cu Boris Johnson în care a spus că în viitor ''plasa de siguranţă'' ar putea fi înlocuită de alte aranjamente, însă până în prezent nu au fost identificate alternative satisfăcătoare.

- Liderii UE susţin că finanţarea bugetului zonei euro este o prioritate
- Boris Johnson vrea să propună Uniunii Europene un acord de comerţ liber post-Brexit
- UE cere Israelului oprirea imediată a demolărilor de clădiri palestiniene
- GRANTURI PENTRU MOLDOVA. Comisia Europeană va finanţa mai multe proiecte din ţară