Statul insular Tuvalu interzice plasticul de unică folosinţă
foto: publika.md
Tuvalu, un mic stat insular din Pacificul de Sud, a interzis începând de joi plasticul de unică folosinţă, adoptând această măsură pentru a face faţă problemelor generate de acumulările de deşeuri pe teritoriul său de 26 de kilometri pătraţi, scrie agerpres.ro.
Sticlele de plastic mai mici de 1,5 litri, alături de farfuriile, tacâmurile şi alte ambalaje din acest material se numără printre articolele interzise de Ministerul Mediului, cu scopul a de a reduce cantităţile de deşeuri depozitate în groapa de gunoi din Fongafale, capitala insulei.
Măsura, care beneficiază de sprijinul financiar al Marii Britanii, intră în vigoare cu puţin înainte de desfăşurarea Forumului Insulelor din Pacific (PIF), la care vor participa 600 de demnitari şi funcţionari.
Tuvalu va impune şi o taxă de import asupra articolelor de mari dimensiuni precum frigiderele şi vehiculele, ce va fi utilizată pentru a finanţa trimiterea lor în străinătate după scoaterea din uz a acestor produse.
Groapa de gunoi din Tuvalu se află în partea de nord a capitalei, între Oceanul Pacific şi o lagună internă a atolului, unde autorităţile se tem că acumularea de deşeuri a dus la proliferarea de alge.