Români din toate colțurile lumii își dau întâlnire la un Complex etno-cultural din ţara noastră (FOTO)
Români din toate colțurile lumii își dau întâlnire la un Complex etno-cultural. Timp de două zile, pe 14 și 15 septembrie, va fi expus întreg tezaurul cultural din tot spațiul românesc.
Publicul își va putea revedea interpreții preferați. Pe scena mare a complexului vor urca artiști cu renume din România și din Republica Moldova, precum Irina Loghin, Fuego, Orchestra „Lăutarii”, acompaniată de maestrul Nicolae Botgros, Ion Paladi, Nicolae Glib, Surorile Osoianu, Mariana Maloș, Fetele de la Botoșani, Cornelia și Lupu Rednic, Ionuț Fulea, ș.a.
„Cât voi trăi voi cânta pentru Basarabia, că-i pământ din Țara mea. Fraților de pretutindeni, veniți să ne întâlnim pe vatra neamului strămoșesc, să încingem Hora Unirii, să ne dăm mână cu mână pentru eterna nedespărțire”, a spus interpreta Irina Loghin.
La eveniment vor participa și dansatori, meșteri populari și bucătari iscusiți de pe ambele maluri ale Prutului. Aceștia își propun să arate frumusețea, diversitatea și unicitatea obiceiurilor neamului românesc.
De asemenea, invitat special al evenimentului este legendarul actor Florin Piersic.
„Unii oameni au viziuni de stânga, alții – de dreapta, mulți sunt apolitici. Asta însă nu-i împiedică să-și iubească Neamul și Țara. Românismul nu este o doctrină, este o trăire personală, de aceea, poate și trebuie să ne unească pe toți. Între 14 și 15 septembrie, românii de pretutindeni se adună împreună, pentru a-și da mâna și a se cunoaște mai bine”, au precizat organizatorii.
- Festivalul familiei şi tradiţiilor populare la Vatra. Zeci de ansambluri artistice au evoluat în prima zi
- Igor Dodon: "Eu sunt pentru relații bune cu frații noștri români"
- 59 de absolvenți ai CESF și-au primit diplomele de absolvire (FOTO)
- Franţa sărbătoreşte astăzi Ziua Naţională. Va fi organizată o paradă pe Champs-Élysées