Sfântul Gheorghe Suruceni se pregăteşte pentru partida cu Speranţa Nisporeni
Sfântul Gheorghe Suruceni se pregăteşte la intensitate maximă pentru partida cu Speranţa Nisporeni, din cadrul etapei a 16-a a Diviziei Naţionale la fotbal.
După pauza de o lună de campionat, fotbaliştii antrenaţi de Serghei Cebotari au poftă de joc şi vor să continue lupta pentru un loc pe podium. Gruparea din Suruceni este pe locul 2 în clasament, la 11 puncte distanţă de liderul Sheriff Tiraspol.
Mijlocaşul Alexandru Vremea, care a revenit după 8 ani la Sfântul Gheorghe, vrea să ajute echipa să-şi atingă obiectivele.
"Cred că este un obiectiv real - să ne batem în primele 3. Totul depinde de noi. În a doua parte a campionatului trebuie să arătăm că ne merităm locul acolo sus", a spus mijlocaşul FC Sfântul Gheorghe, Alexandru Vremea.
Adversara "sfinţilor" din meciul de duminică, Speranţa Nisporeni, vine după două înfrângeri usturătoare în primul tur preliminar al Ligii Europei.Echipa pregătită de Cristian Efros a pierdut dubla manşă contra formaţiei Neftci Baku cu scorul general de 0-9.
"Chiar dacă a avut o evoluţie nu prea reuşită, echipa a căpătat experienţă, care, cu siguranţă, o să o ajute în campionat. Cred că ne va fi foarte greu, pentru că e o echipă organizată, dar trebuie să ne jucăm şansa şi să luăm 3 puncte", a spus căpitanul FC Sfântul Gheorghe, Vitalie Plămădeală.
"Avem mereu meciuri grele cu ei. Nu ne aşteptăm la o partidă uşoară. Ne vom strădui să obţinem cele 3 puncte. Trebuie să jucăm disciplinat, să fim pregătiţi să ne învingem adversarul", a spus antrenorul FC Sfântul Gheorghe, Serghei Cebotari.
Tot duminică, se va juca şi "El Clasico de Moldova", FC Sheriff Tiraspol - Zimbru Chişinău. Sâmbătă, Codru Lozova va da piept cu Milsami Orhei, iar Petrocub Hânceşti va întâlni pe Dinamo-Auto Tiraspol.