Purtarea vălului integral, o burqa sau un niqab, este interzisă în Olanda
Purtarea vălului integral - o burqa sau un niqab - este interzisă în Olanda, începând de joi, în şcoli, spitale, clădiri publice şi în transportul în comun, conform unei legi a cărei intrare în vigoare face subiectul unei dezbateri.
Potrivit unor estimări, între 200 şi 400 de femei poartă burqa sau niqab în Olanda, o ţară cu 17 milioane de locuitori. Această lege a fost adoptată în iunie 2018, după 15 ani de dezbatere politică a subiectului. Deputatul anti-islam Geert Wilders a propus, în 2005, să se adopte o legislaţie privind vălul integral.
Cu riscul unei amenzi în valoare de 150 de euro, ”este interzis de-acum să se poarte haine care acoperă faţa în instituţii de învăţământ, instituţii şi clădiri publice, în spitale şi în transportul în comun”, a anunţat Ministerul de Interne într-un comunicat.
”În aceste locuri, este important, pentru securitatea publică şi pentru buna funcţionare a serviciilor publice, ca toată lumea să poată să se recunoască şi să se privească”, apreciază ministerul.
Este, aşadar interzis să se poarte haine care fac faţa de nerecunoscut, de exemplu o cască ce acoperă întregul capul, o cagulă sau o burqa, precizează ministerul.
Potrivit Ministerului de Interne, angajaţilor şcolilor, spitalelor, instituţiilor şi şoferilor le revine sarcina să refuze accesul unei femei care poartă vălul integral sau să cheme poliţia.
Sectorul transporturilor în comun a anunţat că şoferii nu vor opri autorbuzul, tramvaiul, renul sau metroul pentru a da jos o femeie care încalcălegea, pentru că acest lucru ar antrena întârzieri.
Mai multe spitale din ţară au anunţat, de asemenea, că ”nu vor refuza să acorde îngrijiri cuiva, indiferent ce haine poartă”.
Purtarea burqa rămâne autorizată pe stradă - spre deosebire de legislaţia aflată în vigoare din 2010 în Franţa, unde burqa şi niqabul sunt interzise în spaţiul public.
Belgia, Danemarca şi Austria au adoptat legislaţii similare, scrie adevarul.ro