Un drum naţional din Anenii Noi, care este în stare deplorabilă, blocat de protestatari. Oamenii, INDIGNAŢI de promisiunile deşarte ale blocului ACUM
Un drum naţional din raionul Anenii Noi a fost blocat preţ de jumătate de oră de către protestatari. Peste 100 de oameni au ieşit în stradă pentru a-şi striga nemulţumirea faţă de starea deplorabilă în care a ajuns şoseaua.
Manifestanţii spun că de vină sunt camioanele care transportă zilnic nisip şi pietriş de la carierele din zonă:
"Paharul s-a umplut. Şi trebuie să-l golim, nu?"
"Deatâta şi blocăm drumul, că altfel nu se rezolvă problema. Tot timpul vine cineva de la, şi ne promite, şi ne spune că o să fie făcut".
Oamenii sunt indignaţi de promisiunile deşarte ale deputatului ACUM, Inga Grigoriu, care, acum două săptămâni, în timpul unei demonstraţii similare, le-a promis că va găsi o soluţie în cel mult cinci zile.
"Când toate informaţiile vor fi aranjate, astfel încât să avem o imagine generală a problemelor acestui traseu, asta ar putea fi extrem de repede. Eu cred că săptămâna asta aş putea să informez toată lumea care este vizată", a declarat Inga Grigoriu.
"- Ne-a promis că la nivel de guvern, se formează un grup de lucru. După cum vedeţi, nici reprezentanţi.
- Şi v-aţi dezamăgit?
- Total, total", a precizat un protestatar.
De data aceasta, la faţa locului au venit alţi reprezentanţi ai blocului ACUM, care au fost luaţi la rost:
"Spuneţi-mi dumneavoastră ce funcţie duceţi, că luaţi cuvântul mai mult decât oricine. Da lumea nu vă cunoaşte. Împreună cu echipa lui Veaceslav, noi împreună am fost o echipă, şi am lucrat împreună cu voi ca să stopăm acest abuz, ca drumul să..
- Păi da, da ce matale te bagi, şi spui că nu-s bani daţi-vă mai bine la o parte, şi lăsaţi să vorbească reprezentantul".
În faţa oamenilor a venit şi un reprezentant al ministerului Economiei şi Infrastructurii, care le-a spus că pentru reabilitarea capitală a drumului sunt necesare peste 180 de milioane de lei.
"În buget, la moment nu-s bani pentru a fi alocaţi în fondul rutier", a subliniat Radu Rogovei, şeful direcţiei Infrastructură şi Transport din cadrul Ministerului Economiei.
Mesajul autorităţilor a încins şi mai mult spiritele.
Oamenii spun că vor ieşi în stradă până autorităţile vor găsi o soluţie: "Considerăm că bani trebuie să se găsească. Sau să găsească soluţii cu reprezentanţii carierelor să identifice de unde să găsească mijloacele financiare pentru a rezolva problemele".
De cealaltă parte, reprezentanţii carierelor de nisip şi pietriş susţin sunt gata să-şi asume o parte din cheltuielile necesare pentru reabilitarea drumului.
"Suntem deschişi să participăm, să aducem aportul nostru la reparaţia acestui drum. Însă trebuie autorităţile să se mobilizeze şi să fie pornită procedura de reparaţie, fiindcă noi putem doar să participăm, noi nu putem să iniţiem noi", a punctat Andrei Chibac, administratorul carierei.
Porţiunea deteriorată a drumului are aproape 15 kilometri.
- Tiraspolul refuză să recunoască că localitatea Varnița face parte din raionul Anenii Noi
- DRUMURI VECHI LA ANENII NOI. Localnicii au protestat pentru reabilitarea traseelor (FOTOREPORT)
- TRAGEDIE la Anenii Noi. Un tânăr a murit după ce s-a electrocutat de la un fir de înaltă tensiune. Localnicii, ŞOCAŢI