Stare de alertă în Marea Britanie: Mii de oameni, evacuaţi după ce un baraj a fost grav avariat de ploi
Poliţia a evacuat vineri peste 6.000 de locuitori din oraşul Whaley Bridge după ce un baraj a fost grav avariat în urma ploilor abundente căzute în ultimele zile în centrul Marii Britanii, care ameninţă să se rupă, potrivit Reuters.
Un elicopter militar a aruncat saci de nisip pe zidul exterior al barajului pentru a împiedica prăbuşirea acestuia şi inundarea oraşului, scrie mediafax.ro.
Primul ministru Boris Johnson a vizitat zona vineri seara, întâlnindu-se cu locuitorii afectaţi şi cu serviciile de urgenţă. "Am zburat peste baraj şi pare destul de înfricoşător", a spus el.
Oficialii au declarat că barajul, care reţine 300 de milioane de litri de apă, se afla în pericol să se prăbuşească, punând viaţile oamenilor în pericol.
"Integritatea structurală a zidului barajului este încă la un nivel critic şi există încă un risc substanţial pentru viaţă în cazul în care zidul barajului va ceda", a declarat chestorul pincipal al poliţiei din Derbyshire, Kem Mehmet, într-o conferinţă de presă.
Inginerii au pompat apa din rezervor pentru a reduce nivelul, presiunea de pe zid şi a permite începerea reparaţiilor.
Poliţia a spus că nivelul a scăzut cu 0,5 metri, dar tot a trebuit să mai scadă cu câţiva metri până la a fi sub cota de avarie - operaţiune care ar putea dura câteva zile.
Un elicopter al forţelor aeriene britanice a deplasat 400 de tone de balast- un amestec de nisip, pietriş şi piatră - pe peretele rezervorului pentru a-l întări.
Locuitorilor evacuaţi li se va permite să se întoarcă la casele lor pentru scurt timp pentru a-şi lua animalele şi bagajele, sub escorta poliţiei.
Agenţia pentru Mediu din Marea Britanie a emis un avertisment de inundaţii severe pentru zonă, anunţând că nivelul apei din râul Goyt, care trece prin oraş, ar putea creşte rapid.