Mihai Ghimpu spune că Maia Sandu minte, când declară că nu e responsabilă de faptul că omul lui Dodon a ajuns Șef la CNA
Premierul Maia Sandu minte, atunci când spune că nu e responsabilă de faptul că omul lui Igor Dodon a ajuns șef la CNA. De această părere este președintele de onoare al PL, Mihai Ghimpu. Acesta a venit cu o reacție pe pagina sa de Facebook.
"Oare cât o să mai mintă această
domnișoară obraznică cetățenii?Cică concursul la CNA s-a făcut, avand la bază “meritocrația și integritatea”, promisă de Maia Sandu și Andrei Năstase; adică, nu prin “partajare”, pentru că Maia Sandu are alergie la partajări.
Pentru faptul că în fruntea CNA a ajuns tocmai omul lui Dodon, Maia Sandu la o emisiune TV dă vina pe lege și pe numărul mai mare de deputați socialiști în Comisia juridică a Parlamentului.
Oare cum e să poti minți atâta, fără să roșești măcar o singură dată? Doar e cunoscut că orișice Coaliție se discută cărui partid îi revine funcția, adică se face partajarea funcțiilor. Minciuni peste minciuni când spune că de vină este legea, stimați cetățeni!!! Doar și M.Sandu și A.Năstase cunoșteau încă înainte de concurs respectiva lege, pentru că ACUM are doi membri în componența Comisiei, unul din ei fiind chiar Președintele Comisiei (membru PAS)!
Problema, - spune dânsa, - e că ACUM nu are 60 de mandate și mai e și în coaliție cu socialiștii (cu care dealtfel a promis public că niciodată nu va face cu ei Alianță).
Sărmana Maia, toată lumea a văzut cum ea a opus o rezistență eroică în “depolitizarea” CNA, dar Kozak, cu “talentul” și farmecul lui, totuși a cucerit-o! O înțelegem și ni-i tare jale, că multe nopți
n-a dormit, săraca, și tare mai suferă că acest concurs (ca și multe altele înainte)
“n-a fost onest”. Și totuși, face să ne întrebăm unde-i acea Maie Sandu, care învinuia pe nedrept PL de toate relele, numai ca să ajungă Prim-ministru? Oare dânsa, fiind membră PLDM și “aleasa” lui V.Filat, nu știa că și PL în toți anii de guvernare tot într-o Alianță a fost - cu partidul ei “verde”, cu “iubitul” ei coleg de alianță Plahotniuc și cu o parte din deputații comuniști, cu voturile cărora a devenit ministru în 2014. Și că PL
la fel n-a avut niciodată mai mult de 15 mandate (15, apoi 13 și pe urmă 12), nemaivorbind de 60, pe care zice că nu le are ACUM! Adică, dacă le-ar fi avut, “concursul pentru alegerea Directorului CNA ar fi decurs altfel”... Mare păcat ar fi să n-o credem, doar ea este cea mai “integră”, cu cea mai mare durere pentru popor și cea mai mare “meritocrată” din tot spațiul românesc. Cu 60 de mandate, visate de Andrei și Maia, Năstase la sigur era nu doar ministru de interne, dar concomitent și PROCUROR GENERAL EUROPEAN și Șef de CNA, căci el și așa le arată din deget tuturor.
Apropo de Procurorul General European!...
Unde-i, dnă, mult promisul Procuror european, doar PAS face parte din PPE - cel mai numeros grup parlamentar în Parlamentul European! Că mult ai mai bătut în PL și-n subsemnatul, amăgind și manipulând lumea, știind că Dl Tapiola, reprezentantul UE, a spus atunci că nu se acceptă propunerea lui Ghimpu, întrucât “UE nu este URSS să pună oamenii săi în funcții”. Îți spun eu, dnă, unde-i Procurorul european: acolo, unde-i și Directorul CNA, și Ministerul Apărării, și Serviciul de Informație și Securitate, dar și Serviciul de Protecție și Pază, adică toată puterea în stat, - în mâinile lui Dodon, omul Rusiei!!! Va urma...", a scris Mihai Ghimpu pe pagina sa de Facebook.
CITEȘTE ȘI: Concurs pentru şefia CNA: A fost anunţat candidatul care a luat cea mai mare notă
- PAS CU PAS SPRE ALTE FUNCŢII: Coaliţia Kozak vrea să dea afară secretarii de stat
- Mihai Ghimpu, despre votul lui Andrei Năstase la APCE: O îngenunchere rușinoasă a acestuia în fața Rusiei
- Chifu, despre "o ofertă ciudată a lui Dodon faţă de partenerii săi de mezalianţă care poate să anunţe o schimbare de tactică a Rusiei în Moldova"
- PDM CONDAMNĂ noul atac din partea guvernării PSRM-ACUM, prin utilizarea Procuraturii Generale, supusă controlului politic