Apple ar putea reintroduce tehnologia Touch ID şi Face ID, folosind noi senzori ascunşi sub ecran
Contrar imaginii de brand exclusiv premium, Apple nu se grăbeşte să echipeze gama iPhone cu cele mai noi şi inovatoare tehnologii ale momentului, păstrând un decalaj considerabil faţă de produsele competitoare bazate pe Android. Din păcate, strategia este păstrată şi pentru seriile iPhone pregătite de lansare în această toamnă, Apple nedorind ca folosirea unor tehnologii insuficient testate sau pur şi simplu neajunse să la maturitate să compromită cumva experienţa oferită utilizatorilor. Însă există şi argumente practice, includerea unor componente hardware prea sofisticate putând pune probleme în timpul procesului de fabricaţie, împiedicând atingerea volumelor de producţie necesare pentru aprovizionarea magazinelor din lumea întreagă.
Potrivit predicţiilor făcute de Ming-Chi Kuo, analist al TF International Securities cu reputaţie excelentă pentru informaţii legate de produsele Apple, compania din Cupertino va adopta abia peste doi ani tehnologia ecranelor OLED semi-transparente, care permit introducerea senzorilor optici precum camera foto şi cititorul de amprente sub suprafaţa activă de afişare.
Astfel, vom avea în cele din urmă şi modele iPhone cu design full-screen, având ecran ce încorporează tehnologiile de autentificare Face ID şi Touch ID fără compromisul decupării/perforării ecranului, sau calitate a imaginii diminuată.
Între timp, este de aşteptat ca şi tehnologia ecranelor pliabile să ajungă la maturitate, făcând posibilă o ofertă mult mai diversă de telefoane pliabile, acoperind toate domeniile de preţuri. Cert este că lumea nu va migra dintr-o dată la telefoane cu ecran pliabil, dezvoltarea de modele iPhone cu design convenţional şi pachet solid de dotări fiind perfect justificată pentru Apple.