Bucurie pentru locuitorii din Călăraşi: În oraş se construieşte un amfiteatru în aer liber
Locuitorii oraşului Călărași se vor putea bucura, în curând, de concerte în aer liber, admirate dintr-un amfiteatru. Lucrările de construcţie sunt în toi, iar potrivit antreprenorului, până la finele lunii septembrie, scena şi sala în aer liber, cu o capacitate de 700 de locuri, va fi gata pentru a găzdui primii spectatori.
"Acesta este proiectul în general, aici e scena, care să spunem este cea mai principală. Dincoace este ieşirea principală, aici este o căsuţă de pază şi una pentru casă", şeful de şantier, Ion Radu.
Locul unde este construit acum amfiteatrul, era lăsat de izbelişte de ani buni. În luna iulie a anului trecut, oraşul Călăraşi a fost ales printre beneficiarii unui proiect regional finanţat din Fondul naţional pentru dezvoltare regională. Astfel, autorităţile publice locale au ales să construiască teatrul de vară în inima oraşului.
"Relieful a fost nu prea bun pentru construcţii. Ba cu excavatorul a fost probleme că era pantă abruptă şi nu puteam săpa, ba alte lucrări, pompa, betonul nu puteam betona. În schimb lucrările demarează bine aş spune", a spus şeful de şantier, Ion Radu.
Primarul oraşului spune că aici vor avea loc tot felul de evenimente culturale.
"Aşa obiect ne dă posibilitatea ca să fie şi concert simfonic aici şi teatru. Avem aproape fiecare primărie are colective artistice, muzică populară, dansuri populare şi de ce oamenii să nu vină aici, asta e unul şi doi ca să păstrăm tradiţiile pentru că cu timpul uităm câte oleacă", a spus primarul oraşului Călăraşi, Nicolae Melnic.
Lucrările de construcţie se ridică la 7,5 milioane de lei şi sunt gata în proporţie de 80 la sută.
Locuitorii oraşului spun că abia aşteaptă ca teatrul să prindă viaţă.
"Are unde ieşi lumea să se mai odihnească, aşa ce, numai în încăpere, aşa nu-i bine. Dar la un aer curat, ai ieşit la un concert aşa-i la modă."
"Tineretul trebuie să se ducă. Chiar am ieşit cu nepotul şi nu aveai unde umbla aici, nişte scaune stricate, asta îi binevenit, numai să facă cât mai frumos."
"Pentru ca să se desfăşoare nişte activităţi culturale în aer liber e binevenit. Mai stau la aer, ca şi la Chişinău, luăm exemplu Teatrul Verde."
Printre beneficiarii proiectului regional se numără şi raioanele Străşeni, Nisporeni şi Ungheni, unde au loc lucrări de reparaţie sau construcţie a mai multor instituţii culturale.