Doi oameni au murit în Vaslui, după ce au fost loviţi de un fulger
Doi oameni au murit, vineri, în Vaslui, România, după ce au fost loviţi de fulger. Încă o persoană este în stare gravă, la spital. Între timp, furtunile fac ravagii în câteva judeţe de peste Prut, iar pompierii sunt solicitaţi în continuu.
În oraşul Bârlad, salvatorii au intervenit în această dimineaţă, pentru a evacua trei persoane aflate într-o maşină blocată de ape, într-o zonă inundată. La Iaşi, pompierii au luptat cu arborii doborâţi şi maşinile strivite de crengi, după o furtună cumplită de 45 de minute.
Potrivit presei române, tot în timpul furtunii, un trăsnet a lovit o locuinţă din cartierul Bucium din Iaşi, iar acoperişul imobilului a fost cuprins de flăcări. În oraşul Paşcani un copac a fost smuls din trunchi şi proiectat într-un bloc.
La Braşov o furtună puternică a prăbuşit joi copaci peste mai multe maşini.
Oamenii au fost sfătuiţi să se adăpostească, să nu stea sub arbori sau reţele electrice, pentru a evita riscul de lovitură de fulger. Vineri, meteorologii români au emis cod galben de inundaţii pentru Mureş, Braşov şi Harghita şi alertă de caniculă cu temperaturi de peste 35 de grade pentru Bucureşti şi zonele de litoral.