Raport asupra crizei climatice: Gazele cu efect de seră au atins un nivel record în 2018
Principalele gaze cu efect de seră emise în atmosfera Pământului au atins un nivel record în 2018, conform unui nou raport întocmit de Societatea Americană pentru Meteorologie, citat de CNN şi The Guardian.
Nivelul înregistrat în 2018 este cel mai ridicat din cei 60 de ani de măsurători moderne şi cei 800,000 de ani asupra cărora există informaţii pe baza analizei carotelor de gheaţă. Datele utilizate în raportul făcut public de organizaţia americană sunt colectate de la mai mult de 470 de cercetători din 60 de ţări.
Raportul arată că 2018 a fost al patrulea cel mai cald an înregistrat din a doua parte a secolului al 19-lea, temperaturile fiind cu 0.3-0.4 grade Celsius mai ridicate decât media dintre 1981 şi 2010. Media globală pentru dioxid de carbon a fost de 407,4 părţi/milion, cu 2.4 mai mare decât în 2017. Nivelul mărilor a fost cel mai ridicat din perioada înregistrată în contextul topirii gheţarilor, în timp ce temperatura de la suprafaţa mărilor s-a apropiat de nivelul record.
Întinderea de gheaţa în zona arctică şi antarctică se află aproape de nivelul inferior record, iar gheţarii au continuat să se topească şi să piardă din masă pentru al 30-lea an consecutiv.
Cu toate acestea, în ciuda recentelor incendii de vegetaţie din mai multe părţi ale lumii, în 2018, incendiile au fost la cel mai mic nivel înregistrat vreodată. Raportul explică acest fapt prin restrângerea suprafeţei totale a savanelor, care ard cel mai frecvent, ca urmare a extinderii activităţii agricole umane.
Mexic a furnizat informaţii conform cărora 2018 a fost al treilea cel mai cald an din perioada de 48 de ani pentru care există înregistrări, în timp ce Alaska a văzut al doilea cel mai cald an dintr-o perioadă de 94 de ani. Doar în Statele Unite, au existat 14 evenimentele legate de vreme care au cauzat pagube de peste 1 miliard de dolari, un număr care pune 2019 pe locul 4 în această categorie pentru perioada de 49 de ani de când au început măsurătorile în această privinţă.
Europa a cunoscut cel mai cald din cel puţin 1950 în prezent, iar Australia a avut al treilea cel mai cald an din 1910, caracterizat de o secetă extinsă pe suprafeţe tot mai mari şi incendii de mărimi semnificative, scrie adevarul.ro