Actorul american Peter Fonda a murit în urma unui cancer pulmonar
Actorul Peter Fonda, devenit celebru cu rolul din filmul „Easy Rider”, fiul lui Henry Fonda şi fratele lui Jane Fonda, a murit vineri la vârsta de 79 de ani, în urma unui stop respirator provocat de cancerul la plămâni de care suferea, a anunţat familia sa într-un comunicat.
Peter Fonda s-a născut la New York, fiind fiul celebrului actor Henry Fonda şi al lui Frances Seymour Brokaw, o femeie din lumea mondenă a metropolei americane.
Filmul care l-a făcut celebru a fost „Easy Rider” (1969), în care a jucat alături de Dennis Hopper şi la a cărui scenariu a contribuit. Fonda a fost apoi nominalizat la premiul Oscar pentru scenariu original pentru contribuţia sa. „Easy Rider” a devenit unul dintre filmele standard ale contraculturii americane din anii '60.
În 1997, Peter Fonda a fost nominalizat pentru cel mai bun rol masculin cu filmul „Ulee's Gold”. A obţinut Globul de Aur pentru rolul din acest film.
Mai recent, Peter Fonda a jucat rolul lui Mephistopheles în „Ghost Rider” (2007).
Ultimul său film, „The Last Full Measure”, cu Samuel L. Jackson, Morgan Freeman şi Laurence Fishburne, urmează a fi lansat la sfârșitul lunii octombrie în SUA.
Fiica lui Peter Fonda, Bridget Fonda, este şi ea actriţă.
„Cu adânc regret împărtăşim vestea că Peter Fonda a murit”, a anunţat familia. Peter Fonda a murit la domiciliul său din Los Angeles vineri dimineaţă, înconjurat de familie, potrivit comunicatului.
„În timp ce deplângem moartea acestui om bun şi demn, ne dorim să celebrăm cu toţii spiritul său invincibil şi dragostea lui de viaţă. În onoarea lui Peter, vă rugăm ridicaţi un pahar pentru libertate”, se menţionează în comunicat. În acelaşi timp, familia actorului a cerut „respectarea vieţii sale private” în acest moment de durere, scrie digi24.ro