Twitter investește 100 de milioane de dolari într-o nouă rețea socială
Twitter investește 100 de milioane de dolari într-o nouă rețea socială. Investiția va fi realizată în parteneriat cu alte firme, pornind de la o societate din India.
Investiția derulată de rețeaua socială folosită de peste 300 de milioane de oameni în toată lumea.
Investiția pleacă de la ShareChat o rețea din India, disponibilă în mai multe limbi și dialecte locale. Platforma indiană a fost înființată acum 4 ani, în timp ce Twitter acum 13 ani.
Alături de Twitter, la runda de finanțare au mai participat firme de investiții ca TrustBridge Partners, Shunwei Capital, Lightspeed Venture Partners, SAIF Capital, India Quotient și Morningside Venture Capital.
În cei 4 ani de existență, ShareChat a obținut investiții totale de 224 de milioane de dolari. Rețeaua socială valorează acum 650 de milioane de dolari, potrivit unor informații neoficiale consultate de TechCrunch.
Rețeaua socială Twitter a fost fondată în martie 2006 de Jack Dorsey, Noah Glass, Biz Stone și Evan Williams. Pe Twitter erau 379.000 de utilizatori români înregistrați, însă doar 43.695 au fost activi în 2018, potrivit unui raport ZeList din martie 2019. Doar 9.000 de useri români au avut peste 200 de postări pe Twitter, în 2018.
Spre comparație, pe Facebook sunt 10 milioane de utilizatori români, în timp ce la nivel mondial există 2,3 miliarde de utilizatori activi.