Situația la frontieră, bilanțul săptămânii: Peste 330 de mii de oameni au ieșit din țară
foto: publika.md
În perioada 12 - 18 august 2019, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 635 792 traversări, dintre care un număr mai mare – 330 213 treceri pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 136 588 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 44% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:
PTF Leușeni – 97 986 traversări persoane,
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 87 975 traversări persoane,
PTF Sculeni – 49 537 traversări persoane,
PTF Tudora – 47 556 traversări persoane,
PTF Cahul – 47 323 traversări persoane,
PTF comun Palanca – 47 060 traversări persoane,
PTF Giurgiulești-Galați – 46 904 traversări persoane,
PTF Otaci – 44 952 traversări persoane.
Cea mai aglomerată zi a fost duminică, 18 august 2019, fiind înregistrate valori de 99 361 traversări persoane și 20 318 traversări mijloace de transport. De menționat că un număr mare de călători în săptămâna trecută a fost semnalat luni, 12 august a.c., în punctul de trecere Leușeni – 15 467 traversări persoane.
Pe parcursul săptămânii precedente, la ”frontiera verde" și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 159 de evenimente, cu documentarea a 176 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
- 83 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- 25 de cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
- 46 de conducători auto au ignorat regulile de transportare și de folosire a vinietelor;
- patru tentative de trafic ilicit de bunuri;
- o intervenție transfrontalieră SMURD.
Au fost declanșate 195 de consemne, dintre care zece pe INTERPOL, iar 185 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.
În decursul săptămânii precedente, 74 de cetăţeni străini, dar și 109 mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 83 de procese verbale și chitanțe înscrise, cu aplicarea amenzilor în sumă de 92 900 lei și încasarea amenzilor de 40 375 lei.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
- verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
- tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.
- îndemnăm agențiile de turism să notifice Poliția de Frontieră, în prealabil cu 24 de ore, despre sosirea grupurilor de turiști în punctele de trecere.
- pe parcursul celor trei luni de vară, motocicliștilor li se permite trecerea tuturor formalităților de frontieră fără a sta în rând cu alte tipuri de mijloace de transport.
- în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.
- Verificarea pe pagina oficială, prin aplicația TRAFIC ONLINE, a mediei timpului de așteptare în punctele de trecere
- manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.