Serghei Şoigu poate veni la Chişinău doar ca TURIST. Anunţul făcut de Maia Sandu în debutul şedinţei de Guvern (VIDEO)
Premierul Maia Sandu i-a interzis Ministrului apărării Pavel Voicu să aibă întrevederi oficiale cu omologul rus Serghei Şoigu la Chişinău, în data de 24 august. Totodată, cei doi nu vor putea semna nici un act oficial. Declaraţia a fost făcută de Sandu în debutul şedinţei de Guvern.
"Domnule ministru Voicu, ştiu că aveţi planificată o întrevedere cu omologul dvs ministru Şoigu pe 24 august, pentru că nu aţi întreprins toate demersurile legale, această vizită nu este oficială. Drept urmare, Guvernul nu este implicat în această vizită şi nu pot fi semnate acorduri sau înţelegeri oficiale.", a declarat Maia Sandu.
Totodată, premierul a precizat că Şoigu poate să vină în Republica Moldova ca un turist. "Ca orice cetăţean străin, Şoigu poate să viziteze Republica Moldova în calitate de persoană privată, dar întâlnirea dvs nu poate să poarte caracter oficial. Şoigu nu poate să fie însoţit de o delegaţie.
Pe viitor, dacă vreţi să invitaţi oaspeţi în Republica Moldova, aceste invitaţii trebuie să fie făcute conform legii, Guvernul trebuie să fie anunţat din timp", a declarat Sandu.
Premierul i-a cerut Ministrului de Externe Nicu Popescu să-l convoace pe Ambasadorul Moldovei în Federaţia Rusă pentru a-i anunţa această decizie şi pentru a-i cere explicaţii despre situaţia creată.