Cine este candidatul PDM pentru circumscripţia Nisporeni
Democraţii au identificat candidatul pentru alegerile parlamentare noi în circumscripţia Nisporeni. Este vorba despre Ghenadie Verdeş, preşedintele raionului Nisporeni, care va avea misiunea de a ocupa fotoliul lui Vlad Plahotniuc după renunţarea acestuia la mandat.
Anunțul a fost făcut de către președintele interimar al PDM, Pavel Filip, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova.
Potrivit lui, decizia a fost luată în urma discuțiilor cu colegii din partid.
Amintim că blocul ACUM a anunţat că va merge cu acelaşi Ion Terguţă în alegerile noi de la Nisporeni. În februarie acesta acumulat 18% din sufragii, faţă de 72 cât a obţinut Vlad Plahotniuc.
De asemenea, şi socialiştii şi-au anunţat candidatul în această circumscripţie. Este vorba despre liderul local al PSRM, Pavel Artamonov.
Alegeri parlamentare noi vor mai fi organizate în circumscripția numărul 33, din suburbia Chișinăuului, numărul 48, din regiunea transnistreană, și numărul 50, Europa de Vest.
Ieri, Comisia Electorală Centrală anunță că începe desemnarea și înregistrarea candidaților la alegerile parlamentare noi din 20 octombrie în circumscripțiile electorale uninominale nr.17, 33, 48 și 50.
CITEȘTE ȘI: Start pentru înregistrarea candidaților la alegerile parlamentare noi din 20 octombrie