PREMIUL NAŢIONAL 2019. Cine sunt laureaţii din acest an
Actorul şi regizorul Gheorghe Urschi este unul dintre cei zece laureaţi ai Premiului Naţional 2019, înmânat, astăzi, de Guvern. Ceremonia a avut loc la Palatul Republicii, unde umoristul a ajuns însoţit de fiica sa. Printre alţi premianți se numără pictorul Alexei Sainciuc, scriitoarea Tatiana Țîbuleac, dar şi sculptorul Iurii Canaşin.
Gheorghe Urschi a fost premiat pentru prestaţia sa excepţională de-a lungul celor peste 40 de ani de activitate, timp în care a scris cărți și piese de teatru, a realizat numeroase emisiuni și spectacole.
"Regele Umorului, Gheorghe Urschi, este lipsit acum de unica lui armă - cuvântul, dar simte că este iubit. Familia Urschi vă mulţumeşte pentru înaltă apreciere", a spus LILIA URSHI, fiica lui Gheorghe Urschi.
Laureaţii au beneficiat de câte 100 de mii de lei din partea statului. Mai mulţi dintre ei au anunţat imediat, cum vor cheltui aceşti bani.
"Mă voi bucura şi eu alături de familia de acest premiul bănesc, dar voi încerca să extind această bucurie şi în rândul iubitrilor de carte prin organizarea câtorva lucruri frumoase", a spus TATIANA ŢIBULEAC, scriitoare.
"Premiul care mi se cuvine de 100 de mii de lei, eu investesc în copii, în Casa de Copii din comuna Cărpineni. Dragii mei copii, aşteptaţi, degrabă vin", a spus IURII CANAŞIN, sculptor.
Printre laureaţii Premiului Naţional s-a regăsit şi directorul general al Jurnal Trust Media, Val Butnaru, instituţie finanţată de fugarul Victor Ţopa, naşul de cununie al ministrului de Interne, Andrei Năstase. Val Butnaru a fost premiat pentru activitatea de dramaturg.
"Aş vrea că prin aceste premii să înmânăm recunoştinţa cătăţenilor Republicii Moldova pentru contribuţia dumneavoastră la dezvoltarea culturii şi ştiinţei", a spus MAIA SANDU, prim-ministru.
Spre deosebire de anii precedenţi, sala Palatului Republicii a fost pe jumătate goală, iar organizatorii n-au putut spune din ce cauză s-a întâmplat acest lucru.
"Puteţi să discutați cu cei care au făcut invitaţiile", a spus MAIA SANDU, prim-ministru.
Guvernul decernează anual premii naţionale în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Independenţei. Beneficiarii sunt personalităţi care s-au remarcat în domeniul ştiinţei, tehnologiilor, culturii şi sportului.
Acest premiu se acordă laureaţilor pentru munca şi performanţele obţinute în activitate. Printre cei care l-au ridicat de-a lungul anilor sunt: regretatul regizor Viorel Mardare, vocea de aur a Teatrului Bolşoi de la Moscova, moldoveanul Andrei Jilihovschi dar şi interpretul Iurie Sadovnic.