Această plantă banală este supramumită "elixirul de viață lungă"
Supranumită de greci "elixir de viaţă lungă", planta este folosită şi astăzi în caz de nervozitate, digestie dificilă, lipsa poftei de mâncare, anxietate şi depresie, dureri reumatice şi nevralgii. Este şi remediu pe termen lung contra Alzheimerului. Folosită însă sub formă de esenţă pură, poate deveni periculoasă, fiind considerată stupefiant.
"Roiniţa (Melissa officinalis), numită şi mătăciune sau melisă, face parte din familia Laminaceae şi este considerată planta calmantă. A fost folosită încă din Evul Mediu pentru a reduce stresul si anxietatea, pentru a promova somnul, pentru a îmbunătăţi pofta de mâncare şi pentru a uşura durerea şi disconfortul de la indigestie (inclusiv gaze şi balonare)", explică, pentru adevarul.ro, Elena Badea, fitoterapeut. De la roiniţă se folosesc frunzele şi inflorescentele recoltate în lunile iunie-septembrie şi uscate, imediat după recoltare, în locuri ferite de soare.
Roiniţa are efecte benefice atunci când vine vorba de oboseală intelectuală, insomnii, migrene şi tahicardie. Combate astenia şi reglează activitatea sistemului nervos. Este indicată în disfuncţii gastrointestinale precum flatulenţă, crampe şi greaţă, mai ales când acestea sunt agravate de stres şi tensiune, în colita de fermentaţie, iar virtuţile sale excelente nu se opresc aici.
"Se foloseşte în uz intern, în caz de nervozitate, digestie dificilă, lipsa a poftei de mâncare, anxietate şi depresie. Pare a reduce nivelul colesterolului şi a favoriza secreţia biliară. Roiniţa este şi un excelent remediu pe termen lung contra Alzheimerului (reduce starea de agitaţie şi îmbunătăţeşte memoria), contra tulburărilor de memorie post-traumatice, precum şi contra tulburărilor de memorie produse de problemele vasculare cerebrale. În toate aceste afecţiuni, se administrează câte o linguriţă de tinctură diluată într-un pahar de apă, în doză unică, atunci când este nevoie", explică fitoterapeutul.