SURPRIZE PENTRU "TRICOLORI". Fotbaliştii au fost convocaţi la lot într-un mod inedit
Surprize plăcute pentru jucătorii convocaţi la echipa naţională de fotbal a Republicii Moldova pentru meciurile din preliminariile Euro 2020, cu reprezentativele Islandei şi Turciei. Fiecare fotbalist a primit de la federaţia de profil câte o cutie în care se aflau invitaţia şi un tricou al naţionalei.
Printre cei 24 de jucători convocaţi de selecţionerul Semion Altman, se numără şi 3 de la Petrocub: fundaşul Victor Mudrac, mijlocaşul Iaser Ţurcan şi atacantul Vladimir Ambros. Aceştia şi-au primit "cadourile" înainte de antrenament, unul desfășurat la Hâncești, chiar pe stadionul echipei lor de club, ei fiind aplăudaţi de coechipieri.
Cei trei jucători au trecut apoi printr-un cordon format de coechipieri, care le-au administrat o serie de şuturi şi palme prieteneşti.
"Speram că vor fi mai mulţi dar mă bucur şi de faptul că suntem trei. Sper că toţi aceşti trei jucători ai Petrocubului o să ajute naţionala. Suntem mândri să reprezentăm naţionala", a spus Vladimir Ambros, căpitan Petrocub Hânceşti .
"După meciurile naţionalei, vom avea un meci foarte interesant cu Sheriff-ul, care este liderul clasamentului. Sper ca fotbaliştii să revină sănătoşi, să nu fie accidentaţi, să vină cu dispoziţie bună de la aceste două meciuri cu Islanda şi Turcia", a zis Lilian Popescu, antrenor Petrocub Hânceşti.
Şi dacă Vladimir Ambros şi Iaser Ţurcan au mai jucat pentru echipa naţională, atunci Victor Mudrac a fost convocat în premieră.
"Pentru orice fotbalist e o plăcere să îţi reprezinţi ţara. Este cea mai mare bucurie pentru un fotbalist", a zis Victor Mudrac, fundaş Petrocub Hânceşti.
"Victor aştepta convocarea de mai mult timp. De când a venit la noi în echipă tot spera să fie convocat. Cred că este pe merit pentru că se dedică total fotbalului, antrenamentelor. Îi doresc mult succes, un debut frumos. Sper să marcheze. Astfel, ne-ar ajuta şi pe noi", a zis Vladimir Ambros, căpitan Petrocub Hânceşti.
Cutii cu invitaţii şi tricouri de la federaţie au primit atât fotbaliştii convocați de la cluburile din Divizia Naţională, cât şi cei care evoluează din străinătate.
Pe 7 septembrie, echipa naţională a Republicii Moldova va juca în deplasare cu reprezentativa Islandei. Partida de la Reykjavik va fi transmisă în direct de CANAL 3, cu începere de la ora 19:00.
Pe 10 septembrie, "tricolorii" vor înfrunta selecţionata similară a Turciei la Chişinău, pe stadionul Zimbru, iar meciul va fi televizat în direct de PRIME, de la ora 21:45.