Alexandr Slusari, după ce l-a audiat pe Vlad Filat: Nu a spus nimic ce ar putea schimba mersul anchetei
Trei deputaţi au păşit, astăzi, pragul penitenciarului numărul 13 pentru a afla mai multe despre frauda bancară de la fostul premieru Vlad Filat. După două ore de audieri, membrii comisiei parlamentare care investighează devalizarea, au ieşit în faţa presei ca să ne spună că nu au aflat mare lucru şi că pun la îndoială unele declaraţii făcute de Filat.
Din cei şase membri ai comisiei parlamentare, la penitenciar au venit jumătate - doi reprezentanţi ai blocului ACUM şi un socialist. După două ore de aşteptări, primul în faţa presei a ieşit Vladimir Golovatiuc, care a declarat că a văzut un altfel de Filat decât cel care a fost încarcerat în 2015.
"În 2015 el, ca un cangur vorbea dintr-o parte, liber, fără emoţii. Iar acum, este nemijlocit implicat în subiect şi este nevoit să spună exact cum el nu a luat parte la tot.Şi apare o întrebare, când a fost sincer?Acum sau atunci în februarie 2015. Ei toţi dau vina unul pe altul. La fostul guvernator al Băncii Naţionale, Drăguţanu, la recomandările comisiei, ministerul economiei dă vina pe ministerul finanțelor şi invers, la comitetul pentru stabilitate financiară", a declarat Vladimir Golovatiuc membru al comisiei de anchetă.
Preşedintele comisiei, Alexandru Slusari, a lăsat să se înţeleagă faptul că discuţia cu Filat nu-l ajută cu nimic în misiunea lui de elucidarea a fraudei bancare. Ba dimpotrivă, Slusari crede că fostul premier l-a minţit atunci când i-a spus că nu a ştiut nimic despre faptul că Ilan Şor a preluat controlul Băncii de Economii.
"Dânsul a mai făcut o afirmaţie în care eu personal şi i-am spus la ieşire lui că nu-l cred. Că dânsul n-a ştiut că beneficiarul emisiei suplimentare de acţiuni devine Ilan Şor. Juridic aceste firme aparţineau lui Şor şi eu nu pot să cred că Vladimir Filat nu cunoştea despre persoana care sta în spatele acestor firme", a declarat Alexandru Slusari preşedintele comisiei de anchetă.
Vlad Filat a fost condamnat de către Curtea Supremă de Justiție la nouă ani de închisoare pentru trafic de influență și luare de mită, după denunţul lui Ilan Șor. Ultimul a declrat că i-a oferit bani, bijuterii și mașini de lux.
Până acum Comisia de anchetă a audiat 23 de persoane, care potrivit lui Slusari, s-au acuzat reciproc de abuz în serviciu. Activitatea Comisiei a fost prelungită până în 10 octombrie.