Andrei Năstase nu vede rostul semnării unui acord politic între PSRM şi ACUM
Liderul PPDA, Andrei Năstase, sugerează că nu vede rostul semnării unui acord politic între PSRM şi ACUM. Asta deşi socialiştii şi preşedintele Igor Dodon vorbesc insistent despre necesitatea semnării documentului. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă organizată, ieri, la Parlament, cu participarea liderilor blocului ACUM şi a membrilor Partidului Naţional Liberal din România.
"Am văzut o preocupare aparte a preşedintelui Dodon pentru un acord. În ce mă priveşte personal şi Platforma Demnitate şi Adevăr, dar şi blocul ACUM nu am avut niciodată nevoie de acorduri, de hârtii scrise şi semnate ca mai apoi să fie sau nu respectate. Ne-am ţinut de cuvânt până acum şi ne putem ţine şi înainte fără niciun fel de acord", a spus liderul PPDA, Andrei Năstase.
De cealaltă parte, deputatul socialist, Ion Ceban, ne-a declarat că PSRM crede în continuare că este necesar să fie semnat un acord politic, astfel încât cetăţenii să cunoască clar care sunt priorităţile.
"Tot ce ţine de Partidul Socialiştilor, noi am expediat colegilor din blocul ACUM toate doleanţele noastre. Chiar am lucrat şi asupra proiectului acordului cadru, adică nemijlocit ce să includă şi cum. Au zis că lucrează", a spus deputat PSRM, Ion Ceban.
Cu toate astea, întrebat dacă a citit documentul, Andrei Năstase a evitat să ofere un răspuns.
"Insistați prea mult pe nişte documente, insistați prea mult pe persoane", a spus liderul PPDA, Andrei Năstase.
Înțelegerea politică temporară dintre PSRM, PAS şi PPDA a fost semnată la începutul lunii iunie. Un nou document urma să fie semnat în august, de preşedintele Igor Dodon, PSRM şi blocul ACUM, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Liderul PAS, Maia Sandu, a condiţionat semnarea acestuia şi a dat de înţeles că pentru încheierea unei astfel de înţelegeri este necesară demisia fostului deputat socialist Vladimir Ţurcan de la şefia Curţii Constituţionale. Anterior, deputatul PPDA, Octavian Ţîcu, a declarat că aprofundarea colaborării cu PSRM este extrem de nocivă pentru blocul ACUM.