Anunţ demn de un site de matrimoniale postat de Jandarmeria Capitalei pe Facebook. 

În încercarea de a lăuda un coleg care a fost garda de corp a unui laureat al Premiului Nobel, reprezentanţii instituţiei l-au descris într-un mod în care pare să îi caute o parteneră.

"Jandarm român, garda de corp a unui laureat al Premiului Nobel

Sebi e genul de om după care se dau în vânt femeile și bărbații, deopotrivă, dar în moduri diferite. Pentru bărbați, e genul de prieten cu care poți organiza o tabără de supraviețuire în junglă, timp de câteva luni de zile, care să includă pescuit cu harponul, hrănit tigrii sălbatici cu gogoși jungle-made și altele. Pentru femei, știm că imaginile sunt grăitoare. E calm, rafinat, politicos...și asta, zice el, datorită celei mai importante femei din viața lui - mama. Unde mai pui că are un corp perfect tonifiat, de zici că a luat creditul „Prima casă” și l-a investit într-o sală de forță cu program permanent.

Pentru cine nu-l cunoaște, dar îl vede îmbrăcat în uniformă, e lesne de înțeles că e călit. Are o stăpânire de sine și niște ochi „mereu la treabă” care îl dau de gol. E genul de om care se va uita după explozibil în jurul mașinii, atunci când își va duce copilul la școală. Recunoaște și el că o face uneori, când merge la cumpărături. Reminiscențe ale misiunilor periculoase. Zice că nu i-ar plăcea să-i arunce cineva în aer pungile biodegradabile de cumpărături. E și normal, la cât au ajuns să coste...

Locotenent-colonel Sebastian TATU, 37 de ani, NECĂSĂTORIT, cadru militar activ al Jandarmeriei București. Congo, Uganda, Egipt, India, Senegal. De Sebi zicem, că noi tot prin București... Acestea sunt țările în care Sebi a executat misiuni internaționale sub egida O.N.U. și în care a răspuns de 1300 de oameni. Ca orice rudă de la țară, l-am întrebat cum e. Zice că nimic nu seamănă cu ce e acasă. Diferențe culturale, diferențe sociale, tot... Mare parte din timpul petrecut acolo a antrenat polițistii congolezi și a escortat diverse personalități ale locului. A urcat și pe un vulcan activ, dar asta se încadrează mai mult la prima parte, cea cu femeile care îi admiră curajul... Din povestirea lui reiese că pericole erau la tot pasul, dar un lucru e interesant de aflat: „Nu puneau bombe, că erau prea săraci. Atacurile erau cu maceta”. E interesant și faptul că, acolo, maceta era considerată unealtă agricolă, astfel că nu era nimic anormal să vezi pe stradă copii de 5, 7 sau 9 ani, cu macete.

Mai spune și că toată lumea de acolo cunoștea drapelul României ???????? și repetau obsesiv „Ceaușescu, Ceaușescu”. Apa caldă la robinet devenise brusc un lux. Muștele care depuneau ouă în rănile deschise ale soldaților erau deja animale de companie. Asta l-a speriat destul de tare și l-a determinat să-și lase barbă, pentru a evita rănile deschise de după bărbierit. Între noi fie vorba, asta l-a făcut și mai chipeș, fapt atestat chiar de iubita lui actuală. (am spus că e necăsătorit, nu singur).

Recunoaște că nu a fost ușor. Zice că moralul e cea mai importantă armă, într-o astfel de misiune. Mulți colegi de-ai lui au clacat și au părăsit misiunea mai devreme. A fost dificil și pentru el să coordoneze zeci de oameni. A învățat să respecte diversitatea culturală și mai ales religioasă, reușind să-și ajute toți colegii, cu care, ulterior, a rămas bun prieten. 
Despre arme, despre care spune că le detestă, ne relatează că erau peste tot: „Până și gardianul de la bancă avea o mitralieră”. Ca în orice poveste despre teatru de operații, și în povestea lui baza i-a fost atacată. Ascultăm ca nepoții pe genunchii bunicului despre cum a gestionat situația, despre cum și-a băgat oamenii în adăposturi cu veste și căști antiglonț peste pijamale, pe sub rafale de mitraliere. Adrenalina crește când ne povestește că, de nenumărate ori, l-a escortat pe un laureat al Premiului Nobel pentru Pace, pe doctorul Mukwege, un erou al locului. Google it! Noi am făcut-o!

Că tot veni vorba de adrenalină, să vă povestim cum a fost la un pas să fie linșat cu macete de către localnici, din cauza unui accident rutier ușor, de care nici măcar nu era vinovat? Ar fi prea mult pentru inimile civile ale cititorilor. Vă promitem, însă, că vă vom oferi ocazia să-l cunoașteți pe viu pe Sebi. Pe viu, așa cum a scăpat el după atația ani de stat în război... 
Va urma!".