MAI PUŢINĂ BIROCRAŢIE. De concediile medicale se vor ocupa doar medicii
Angajaţii nu vor mai fi nevoiţi să prezinte certificatul medical la Casa Naţională de Asigurări Medicale, în cazul unui concediu de boală mai mare de cinci zile.
Toată informaţia va fi introdusă de medici, într-o bază de date online, la care vor avea acces cei de la CNAS. Portalul a fost lansat astăzi de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.
"Durerea de cap este de fapt a instituţiilor medicale. Ei sunt obligaţi să introducă, din aceste registre, din aceste certificate de concediu medical, datele în acest portal online. Astfel ca ele imediat să ajungă la Casa Naţională de Asigurări Medicale", a spus ALA NEMERENCO, ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.
În baza de date a portalulului vor fi introduse datele din certificatele eliberate de medici începând cu 1 iulie 2019. Implementarea proiectului a costat 200 de mii de lei.
În acest fel e instituit un mecanism eficient de control a modului de plată a îndemnizațiilor pentru incapacitatea temporară de muncă. Ulterior, autorităţile îşi propun ca certificatul medical pe suport de hîrtie să fie eliminat în totalitate, astfel încât întreaga procedură să se facă online.
- Nissan intenţionează să renunţe la circa 10.000 de angajaţi, în următorii ani
- ÎN PRAGUL DISPERĂRII: HoReCa a lansat o petiţie prin care cere anularea majorării TVA
- Probleme la construcția drumului Ungheni–Chișinău. Motivul pentru care muncitorii sunt în grevă de trei zile
- PROTEST CU AUTOCARE: Angajații unei companii de transport au venit în Piaţa Marii Adunări Naţionale