Ion Ceban a fost înregistrat oficial în cursa pentru Primăria Capitalei
Socialistul Ion Ceban a fost înregistrat oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Candidatura i-a fost aprobată ieri, de Consiliul Electoral de Circumscripţie Chişinău. De asemenea, au fost înregistrați şi candidații PSRM pentru Consiliul Municipal. Deocamdată, Ion Ceban este singurul concurent înregistrat oficial.
Fotoliul de edil mai este râvnit de fostul primar interimar al municipiului Chişinău, Ruslan Codreanu, care recent a depus actele pentru înregistrarea grupului de iniţiativă.
Şi alesul municipal Victor Chironda a anunţat într-o postare pe facebook că va candida independent pentru primărie.
Recent, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul de Interne, Andrei Năstase a recunoscut că vrea să candideze.
Potrivit legislaţiei, cei care râvnesc la fotoliul de primar al Capitalei pot depune actele până în data de 19 septembrie.
Alegerile locale vor avea loc în data de 20 octombrie.