Zeci de mii de oameni au luat parte la un marş spre consulatul american din Hong Kong
Protestatarii au purtat steaguri americane şi bannere în engleză cu mesaje precum "Rezistaţi Beijingului, eliberaţi Hong Kong" şi "Sancţiuni împotriva celor care încalcă libertatea, justiţia şi umanitatea" în timp ce parcurgeau străzile spre consulatul american de pe principala insulă din Hong Kong.
Mulţi dintre ei ţineau o mână ridicată şi scandau sloganul "Cinci revendicări, nici una mai puţin", solicitându-i şefei executivului local Carrie Lam să le satisfacă toate cererile, scrie agerpres.ro.
Alţii au cântat imnul american sub privirile zecilor de poliţişti masaţi de-a lungul traseului, unii manifestanţi strigându-le în dialectul cantonez că sunt "gangsteri".
Carrie Lam a retras oficial o lege privind extrădarea în această săptămână, cea care a declanşat protestele în urmă cu trei luni, dar decizia nu pare să-i fi calmat pe protestatari.
Protestul de sâmbătă s-a axat asupra înmânării unei petiţii care le cere congresmenilor americani să semneze o lege privind drepturile omului şi democraţia în Hong Kong.
Legea, care urmează a fi dezbătută la nivel de comisii în Congres, va permite SUA să revoce vizele sau să le îngheţe bunurile locuitorilor din Hong Kong care au încălcat drepturile omului în teritoriul chinez semiautonom.
Protestatarul Steve Nip a declarat că mulţi locuitori din Hong Kong simt că nu mai există nimeni în Hong Kong care să tragă conducerea la răspundere, care este obedientă faţă de Beijing.
El şi alţii erau nemulţumiţi că Lam nu a înfiinţat o comisie independentă pentru a ancheta violenţele poliţiei în timpul protestelor, afirmând în schimb că acţiunile vor fi evaluate de o comisie de poliţie existentă.
"Nu există nicio altă autoritate în Hong Kong care poate să-i monitorizeze. Mulţi dintre cetăţenii din Hong Kong nu mai au acum încredere în poliţie. Situaţia se înrăutăţeşte pe zi ce trece", a declarat el pentru dpa.Francis Wong, un protestatar de vârstă medie care lucrează pentru o companie europeană, a declarat că este în continuare nevoie de atenţie internaţională pentru protestele din Hong Kong.
"Majoritatea oamenilor din Hong Kong sunt paşnici în acest protest, vrem să spunem lumii întregi că cerem în continuare aceste cinci revendicări şi protestele vor continua", a spus el.