Guvernul afgan salută eforturile SUA după ruperea negocierilor cu talibanii
foto: khaama.com
Guvernul afgan a salutat cu prudenţă duminică "eforturile sincere" ale Washingtonului după anunţul surpriză al preşedintelui Donald Trump privind întreruperea convorbirilor cu talibanii, din care Kabulul a fost exclus.
Pe străzile din Kabul sau pe reţelele sociale, afganii nu păreau decepţionaţi de această rupere a negocierilor din care au fost excluşi.
Biroul preşedintelui Ashraf Ghani reaminteşte într-un comunicat că a insistat "mereu asupra faptului că o pace adevărată poate fi atinsă numai dacă talibanii pun capăt uciderii afganilor, acceptând o încetare a focului şi discuţii directe cu guvernul afgan".
Preşedintele afgan a anunţat sâmbătă sfârşitul "negocierilor de pace" angajate din decembrie cu talibanii, acuzându-i că sunt "incapabili să accepte o încetare a focului în timpul acestor discuţii".
El le-a reproşat în special că au încercat "cu bună ştiinţă să crească presiunea asupra SUA" prin atentate, dintre care unul s-a soldat cu uciderea unui militar american la Kabul joi. Un altul, care a avut loc luni, s-a soldat cu 16 morţi. În ambele atentate şi-a pierdut viaţa şi câte un cetăţean român, scrie agerpres.ro.
Pe străzile din Kabul, mai mulţi localnici şi-au exprimat satisfacţia faţă de sistarea negocierilor. "Este bine că discuţiile au fost anulate. Ar fi trebuit să aibă un dialog interafgan, care-i implică pe oameni şi de care sunt informaţi", a declarat Mir Dil, de 52 de ani, pentru AFP.
Dacă talibanii "ar fi acceptat pacea, ei ar fi anunţat un armistiţiu şi discuţiile ar fi putut avansa", a adăugat el.
Pe Facebook numeroşi afgani s-au bucurat de decizia americană. "Cel puţin, pentru prima dată, talibanii vor regreta poate atacurile lor şi uciderea oamenilor nevinovaţi", a scris unul dintre ei, Iqbal Ahmad Noor.
Guvernul afgan şi-a exprimat recent "preocuparea" privind acest acord în care nu urma să fie parte. Numeroşi responsabili se temeau că odată acordul încheiat, talibanii ar putea să revină asupra libertăţilor publice dobândite şi să refuze orice împărţire a puterii.
La Kabul, directorul Institutului afgan de studii strategice, Davoud Moradian, l-a făcut responsabil pentru eşec pe negociatorul american Zalmay Khalilzad.
"El a exclus nu numai guvernul afgan de la discuţii, ci şi actori importanţi la Washington şi aliaţi precum UE, NATO şi India", a declarat el pentru AFP.
El mai reproşează faptul că procesul de negociere "a dat impresia că SUA sunt grăbite să plece, indiferent dacă acordul este aplicabil sau nu".
Preşedinţia afgană s-a declarat gata duminică "să lucreze cu SUA şi alţi aliaţi pentru a ajunge la o pace durabilă". În plus, aceasta "insistă asupra derulării alegerilor prezidenţiale", prevăzute pentru 28 septembrie.

- TRAGEDIE în SUA: O ambarcaţiune cu 39 de persoane la bord a luat foc. Echipele de intervenţie au recuperat 8 cadavre
- Statele Unite vor retrage 5.000 de militari din Afganistan. Vor închide mai multe baze militare
- Caz cutremurător în SUA. Un adolescent de 14 ani şi-a ucis toată familia
- Donald Trump salută în schimbul de prizonieri între Rusia şi Ucraina un posibil prim pas uriaş spre pace