O femeie din Căușeni, condamnată la ani grei de închisoare. Motivul HALUCINANT pentru care a vrut să omoare o consăteancă
O femeie din raionul Căușeni a fost condamnat la 10 ani și 6 luni de închisoare pentru tentativă de omor a unei locuitoare din același raion, care ar fi răspândit zvonuri despre ea.
Potrivit procurorilor, învinuita împreună cu victima au fost în ospeție, în aceeași localitate, atunci când prima a fost rugată de victimă să aducă de la ea unele alimente pentru masă. Peste câteva zile, însă, făptașa pretinde că a răspândit zvonul că ea ar fi furat de la victimă 300 de lei, atunci când intrase în casa ei, la solicitarea acesteia.
Ca urmare, agresoarea a mers acasă la victimă, unde a încercat să o omoare cu ajutorul unui cablu de antenă TV și un cuțit. În urma altercației, victima a reușit să iasă din casă și să strige vecinii după ajutor. Acuzata a fugit de la locul faptei.
Sentința este cu drept de apel în instanța ierarhic superioară.