Bine de ştiut! Ce se întâmplă în organismul tău atunci când bei trei cafele zilnic
Aproape că nu este persoană care să nu își înceapă ziua cu o cană de cafea. Această băutură alungă somnul și ne ajută să avem energie pentru întreaga zi, însă când vine vorba despre cantitate, medicii ne sfătuiesc să nu exagerăm.
Dacă până acum îți era recomandat să consumi doar o cană de cafea, la începutul zilei, un studiu a arătat că atunci când consumi trei căni pe zi, organismul tău va avea numai de câștigat, acest obicei simplu putând chiar să îți salveze viața.
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când bei trei cafele zilnic?
Cercetătorii au descoperit că persoanele care consumă 3 cești de cafea zilnic, au cu 70% mai puține șanse să dezvolte boli de ficat, cancer de ficat sau ciroză. Cafeaua este bogată în cofeină, kahweol, cafestol și antioxidanți, substanțe care ajută la o mai bună funcționare a ficatului, ținând bolile hepatice la distanță, potrivit dailymail.co.uk.
Bolile hepatice ajung să distrugă organismul, fără ca pacientul să realizeze acest lucru. Pentru că durerile apar doar atunci când boala este avansată, bolnavii nu conștientizează existența acestei afecțiuni și ajung la doctor în momentul în care deja este mult prea târziu. Astfel, este foarte important ca înainte de a trata aceste boli, să fie găsite metode care să prevină apariția lor.
„Boala hepatica este un ucigaș tăcut, de multe ori nu există simptome până când nu este prea târziu. Cafeaua este ceva ușor, accesibil tuturor și consumată în mod regulat – filtrată, instant sau espresso – poate face diferența în prevenirea și, în unele cazuri, în încetinirea progresiei bolii hepatice.”, a spus Judi Rhys, directorul unei instituții ce se ocupă de studierea bolilor hepatice, potrivit dailymail.co.uk.
Cu toate acestea, medicii avertizează ce persoanele care încalcă această limită riscă să se aleagă cu o serie de alte probleme de sănătate, în special cu probleme cardiace, scrie zumi.md