APARIŢIE SURPRINZĂTOARE. Sinead O'Connor a venit la o emisiune în straie islamice
Apariţie surprinzătoare în public. Interpreta irlandeză Sinead O’Connor, convertită la islam acum un an şi jumătate, a venit la show-ul "The Late Late Show" în straie islamice, cu o abaya roşie şi hijab.
În cadrul emisiunii, artista, care poartă acum numele Shuhada Sadaqat, a spus că se simte foarte bine ca musulmană, deşi există principii cu care nu se identifică.
„Am 52 de ani, am crescut într-o Irlandă foarte diferită de cea care există acum. Era o ţară foarte oprimată din punct de vedere religios. Am studiat toate religiile, iar ultima a fost islamul, pentru că aveam multe prejudecăţi", a declarat Sinead O’Connor interpretă irlandeză.
O’Connor a povestit că poartă hijab atunci când simte şi a explicat că acest element al portului islamic transmite aceeaşi stare ca şi atunci când creştinii poartă crucifixe.
Interpreta şi compozitoarea născută în Dublin a mai spus că persoanele care studiază Coranul înţeleg că au fost toată viaţa musulmani, fără să-şi dea seama, aşa cum i s-a întâmplat şi ei. Schimbarea religiei nu a fost o piedică pentru activitatea artistică. În cadrul emisiunii, cântăreaţa a interpretat hitul "Nothing Compares 2U", compus de Prince, care i-a marcat întreaga carieră.
Sinead O’Connor va susţine câteva concerte luna viitoare în Irlanda. Interpreta are în palmares un Grammy şi trei MTV Video Music Awards.