Să curgă vinul, să evităm accidentele. INP vine cu recomandări pentru fermierii, angajaţi în trafic
Pentru că suntem în perioada lucrărilor de toamnă, Inspectoratul Național de Patrulare atrage atenția posesorilor de vehicule care transportă recolta din câmpuri să țină cont de următoarele recomandări esențiale:
- Nu consumați băuturi alcoolice atunci când porniți drum;
- Înainte de plecare și în timpul deplasării verificați dacă încărcătura este amplasată și fixată bine;
- Purtați veste reflectorizante pentru a fi mai vizibili;
- Vehiculul cu tracțiune animală să fie condus pe acostament sau cât mai aproape de partea dreaptă a carosabilului;
- Echipați căruța cu dispozitive de iluminare;
- Nu transportați obiecte care depășesc cu mult lungimea, lățimea și înălțimea vehiculului;
- Este interzis să transportați pasageri mai cu seamă minori pe încărcătură sau în picioare;
- Ţineți cont de situația climaterică.
În perioada 1 septembrie - 30 noiembrie a anului 2018, pe teritoriul țării s-au produs 36 de accidente rutiere cu implicarea acestor categorii de transport. În urma acestora o persoană și-a pierdut viața, iar 22 s-au ales cu traume. Cauza principală a acestor accidente a fost starea de ebrietate și neasigurarea pe partea carosabilă.