Actriţa americană Angelina Jolie realizează pentru televiziunea BBC un program dedicat copiilor
Actriţa americană Angelina Jolie spune că realizează pentru televiziunea BBC un program dedicat copiilor şi că scrie şi o carte despre drepturile celor mici, în colaborare cu organizaţia Amnesty International, potrivit mediafax.ro.
Actriţa în vârstă de 44 de ani, emisar special al Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al ONU, consideră că viitoarea generaţie trebuie să fie pregătită pentru a gestiona probleme globale şi că nu vrea să îi educe doar pe cei şase copii ai ei.
Într-un interviu pentru ediţia britanică a revistei Hello!, Jolie a declarat: "Bunătatea - faţă de ei şi de ceilalţi. Este important să fii modest, să îţi cunoşti libertăţile şi lucrurile cu care ai fost binecuvântat şi să îi ajuţi pe ceilalţi. Şi mereu să îţi ştii locul, toţi suntem oameni şi supuşi greşelii. Suntem mici fragmente dintr-o lume mai mare".
În ceea ce priveşte colaborarea cu BBC, aceasta a spus că este vorba despre o emisiune pentru copii. "Contăm pe ei, deci trebuie să le oferim informaţiile corecte şi sprijin", a spus starul.
Despre colaborarea cu Amnesty International, Angelina Jolie a declarat: "Adesea, îi putem încuraja pe copiii noştri să îşi cunoască drepturile şi să vorbească deschis, dar, în alte părţi ale lumii, ei sunt răniţi sau închişi după gratii".
În iunie, actriţa americană Angelina Jolie a devenit şi editor colaborator al publicaţiei Time, urmând să scrie lunar articole care vor aborda teme precum "strămutarea, conflictele şi drepturile omului".
Angelina Jolie, mamă a şase copii, dintre care trei adoptaţi, a fost numită ambasador al bunăvoinţei pentru Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi în 2001. În aprilie 2012, UNHCR a luat decizia de a-i acorda Angelinei Jolie titlul de emisar special, întrucât actriţa americană a dovedit, în cei 11 ani de când devenise ambasadoare a bunăvoinţei pentru organizaţie, un angajament excepţional faţă de cauza persoanelor refugiate. Angelina Jolie a donat în ultimii ani mai multe milioane de dolari programelor iniţiate de ONU pentru ajutorarea persoanelor refugiate din lumea întreagă.