Demonstrație de forță. Zeci de luptători de karate au organizat un antrenament în aer liber
Embed:
Zeci de luptători de karate au organizat o adevărată demonstraţie de forţă într-un parc din Capitală. Aceştia s-au adunat la un antrenament comun organizat în aer liber.
Anton Ignat este fondatorul primii şcoli de karate din ţara noastră. Ajuns la vârsta de 74 de ani, acesta spune că cea mai importantă recompensă anii de antrenamente este sănătatea.
"Aceasta este artă, învaţă oricine, nu contează vârsta. Se te concentrezi, copilul, să asculte, să lucreze şi să ştie că sănătatea este cel mai important şi ea este câştigată, dar nu cumpărată la farmacie", a spus luptătorul de karate, Anton Ignat.
Victor Şircov practică acest gen de sport deja de 20 de ani. El a reuşit să transmită pasiunea şi celor doi copii ai săi, pe care îi antrenează.
"Tata mi-a spus că trebuie să mă pot apăra, pentru că atunci când el nu va fi lângă mine să pot face faţă singur", a spus luptătoarea de karate, Sofia Șircov.
"Karate a fost pentru mine mereu un lucru deosebit, pentru că, în primul rând, înseamnă disciplină, capacitate de a te apăra în situaţii complicate şi te ajută să obţii ceva în viaţă", a menționat luptătorul de karate, Victor Șircov.
Nu doar victoriile şi medalii au valoare în karate, o spun sportivii.
"Pentru mine karate nu este un sport este o artă care promovează un mod sănătos de viaţă şi te dezvoltă atât spiritual, cât şi fizic. Este foarte important să fie echilibrul acesta între forţă şi şi înţelepciune şi atunci nu eşti nici tocelar şi nici prea sportiv", a spus luptătorul de karate, Victor Negură.
"Pentru mine este ca o parte din viaţă, în fiecare zi mă strădui practic acest mod de viaţă, un lucru important, ca a doua familie. Cel mai important a fost la Campionatul Mondial în 2016 şi în 2017, am luat locul 3 la Campionatul Lumii", a spus luptătorul de karate, Viorel Bejan.
"Înainte, în Moldova era o singură şcoală şi toţi practicau acest gen de sport acolo. Pentru noi era un mod de viaţă, pe care l-am păstrat până acum", a comunicat preşedintele Federaţiei Naţionale de Karate-Do, Oleg Abalin.