Efectul DEVASTATOR pe care îl va avea asupra lumii atacul cu drone asupra instalaţiilor petroliere din Arabia Saudită
Atacul cu drone produs sâmbătă dimineaţa, asupra a două instalaţii petroliere din Arabia Saudită va avea consecinţe economice grave. După ce siturile şi-au sistat temporar activitatea, capacitatea de prelucrare a producţiei gigantului petrolier Aramco din regatul saudit a fost redusă la jumătate, adică la cinci milioane de barili.
Asta presupune că a fost redus şi volumul livrărilor mondiale cu aproximativ cinic procente. Experţii străini anticipează că acest incident va influenţa inevitabil preţul petrolului în lume. Pe de altă parte, Ministerul saudit al Energiei a comunicat că rafinăriile şi-au redus activitatea din motive de securitate şi ar putea curând să revină la normal.
În legătură cu aceasta, Statele Unite a transmis că dacă va fi necesar, ar putea să apeleze la rezervele stocate pentru situaţii de urgenţă. Atacurile cu drone asupra a două instalaţii petroliere din Arabia Saudită au fost revendicate de rebelii huthi din Yemen, care sunt susţinuţi de Iran. Secretarul american de stat, Mike Pompeo a condamnat dur aceste acţiuni şi a acuzat Teheranul că mimează diplomaţia.
Externe