Companiile de taxi, supuse verificărilor de către polițiști. Ce nereguli au depistat oamenii legii
Verificări la firmele de taxi, înainte de ieșirea pe străzile Capitalei. Acțiunile polițiștilor au drept scop responsabilizarea conducătorilor auto și a administratorilor, să respecte regulile de exploatare a unităților de transport.
Astfel polițiștii au supus verificării 64 de unități de transport ce prestează servicii de taxi.
În urma verificărilor forțele de ordine au depistat mai multe contravenții cum ar fi: vehicule reutilate și care nu au fost supuse testării tehnice, defecțiuni tehnice în sistemul de frânare, defecțiuni tehnice în dispozitivele de iluminare a farurilor și a semnalizatoarelor de viraj-avarie, fisuri în parbrize, plăcuțe de înmatriculare ce nu corespund standardelor (indiscifrabile), lipsa semnului distinctiv "GAZ" la unitățile de transport care au instalat utilaj de gaz.
În urma verificărilor au fost întocmite 22 procese-verbale şi aplicate amenzi.
Poliţia Capitalei va continua activităţile la acest compartiment, cu scopul de a asigura securitatea călătorilor în timpul traficului rutier, iar agenţii economici sunt atenţionaţi să respecte prevederile legale.