Marina Tauber despre posibila reţinere: Noi am fost pregătiţi pentru acest scenariu (VIDEO)
Deputatul Partidului Şor Marina Tauber susţine că a fost pregătită pentru un asemenea scenariu, dar nu se teme să rămână fără imunitate. Declaraţiile au fost făcute după ce Zinaida Greceanîi a declarat că Procurorul Robu a cerut ridicarea imunităţii deputatului Marina Tauber şi Reghina Apostolova.
"După cum aţi observat, întreaga formaţiune şi eu şi doamna Apostolova suntem prezenţi la şedinţa Parlamentului. Nu avem de gând să fugim, o să răspundem la toate întrebările. Noi nu ne temem de ridicarea imunităţii", a spus Tauber.
Totodată, aceasta a declarat că procurorul Dumitru Robu a venit în Parlament la cererea lui Igor Dodon "de ce acest cetăţean Dodon, că nu-i pot spune preşedinte, trebuia să vină în Parlament cu acest mesaj, care a fost motivul. Noi totul am înţeles de la bun început", a mai spus Tauber.